Liderul PSD Liviu Dragnea a fost solicitat, vineri, de jurnalişti, să comenteze situaţia consilierului de stat în aparatul premierului, Darius Vâlcov, condamnat la opt ani de închisoare, decizia nefiind definitivă, el precizând, ironic, că acesta trebuie "omorât" şi "împuşcat".
Fostul ministru al Finanţelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la opt ani de închisoare. Decizia judecătorilor nu este definitivă.
Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, cercetat în mai multe dosare penale, a fost numit, marţi, consilier de stat în aparatul propriu al prim-ministrului, potrivit deciziei Vioricăi Dăncilă, publicată în Monitorul Oficial.
Generalul SRI Gabriel Stătescu a fost numit în funcţia de consilier de stat, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat, pe 8 martie, decretul de trecere în rezervă a acestuia.
Un absolvent al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a fost numit marți în funcția de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.