Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru tinerii care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română.
Paul Anghel, directorul ANPC, avertizeaza cetatenii sa urmareasca cu atentie sa le fie respectate drepturile prin contractele de creditare daca vor sa obtina rapid bani de la o Institutie Financiara Nebancara (IFN), sa citeasca integral contractele şi să se asigure că au înţeles, clar, condiţiile.
Ministerul Tineretului și Sportului a emis un comunicat în care anunță noi relaxări în ceea ce privește pariticiparea la evenimentele sportive, începând cu 1 iulie.
Guvernul elen a decis să facă două schimbări majore la trecerea prin vamă al turiștilor care intră în țară.
Un bătrân, care se află într-un azil din București, este ținut legat de pat cu forța. Infirmieră, fără milă, urlă la el.
Cei care visează la o carieră în acest domeniu, se mai pot înscrie până în 28 februarie. Depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare se face până în 10 martie.
Primarul Clujului a vrut să se asigure că, în aceste zile geroase, persoanele fără adăpost au condiții decente.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile britanice au revenit cu informaţii suplimentare, atât cu privire la data de intrarea în vigoare a noilor măsuri, cât şi cu privire la cerinţele aplicabile în cazul testării anti-COVID
Muncitorii sezonieri români pot lucra în Marea Britanie și anul acesta, însă au nevoie de viză, care costă 244 de lire sterline.
Consiliul Concurenţei a pus mai multe condiţii consiliului judeţean şi societăţii Cluj Arena SA pentru a fi de acord cu alocarea a 11 milioane de lei din bugetul judeţului pentru plata impozitului pe stadion.