Cele două echipe clujene fac parte din Grupa B a competiției și vor juca în deplasare în prima rundă.
Primarul a lăudat reușitele celor de la Universitatea și CFR în runda precedentă din campionat.
Antrenorul CFR-ului a fost trimis în tribune de Istavan Kovacs în repriza secundă a partidei câștigate de "feroviari".
Formația din Gruia se poate lăuda cu cei mai mulți jucători care au reușit să puncteze măcar o dată în actuala stagiune de campionat.
Discuțiile aprinse dintre cele două tabere par departe de a fi încheiate.
Oficialii echipei ploieștene anunță că vor porni acțiuni împotriva arbitrului care a condus partida dintre "Lupii galbeni" și FRF.
Chiar dacă nu a prins grupele cupelor europene, milioanele de euro au venit la CFR Cluj din transferurile mai multor jucători valoroşi în această vară.
Cristi Balaj consideră că în acest fel controversele legate de arbitraj ar putea fi rezolvate.
În plus, un jucător al Universității Cluj și doi de la CFR Cluj au fost incluși în 11-le ideal al rundei.