Temporar vor fi precipitații în toată țara. Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, iar în regiunile vestice, izolat 30…40 l/mp.
Administraţia de Meteorologie a emis o informare valabilă până miercuri dimineaţa, în toate regiunile ţării.
ANM anunţă că în intervalul 24 iulie, ora 12:00 - 25 iulie, ora 10:00, la deal şi la munte, precum şi în centrul teritoriului, apoi şi în vest şi sud-vest, se vor semnala averse cu caracter caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice.
Meteorologii au emis prognoza pentru vineri, 19 iunie 2020. Astfel, potrivit prognozei meteo emisă de ANM vremea se va menţine în general instabilă. Ploile își vor face simțite prezența în toată țara.
Regiunile sud-vestice, sudice şi centrale, precum şi zonele de munte, se află până joi dimineaţa sub o informare de instabilitate atmosferică accentuată, care vizează ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină.