Două persoane au fost surprinse, vineri seara, în timp ce foloseau o praștie și pietre pentru a prinde rațe sălbatice pe Canalul Morii.
Verde pe Canalul Morii a organizat o discuție pe tema amenajării Canalului Morii, lângă Parcul Farmec. Parcul va fi reabilitat, dar fără jumătatea cu terenurile de sport care rămân private.
În cadrul ședinței de Consiliu Local, din 4 iulie 2019, au fost aprobate 4 parcuri noi care vizează o suprafață de peste 55 de hectare.
După picnicul reușit de anul trecut, arhitecții se întorc pe Canalului Morii, în zona Parcului Farmec, pentru a încerca să le ofere localnicilor un adevărat loc de loisir.
Lucările de modernizare a Pieţei Mihai Vitezu abia s-au încheiat, însă clujenii nu se lasă impresionaţi uşor şi bat orabzul Primăriei privind mizeria şi talciocul din zona Canalului Morii.
O echipă de tinere arhitecte cu inițiativă a lucrat cu vecinii din zona Scorţarilor – Parcul Farmec (cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca) într-un proces de consultare care a imaginat moduri în care spațiul dintre blocuri ar putea fi mai bine folosit împreună.
Cartierele Clujului stau destul de bine la capitolul spaţii verzi, iar Mărăştiul mai are şi norocul unui fir de apă - Canalul Morii, din păcate ignorat de prea multă vreme de comunitate. Situaţia are să se schimbe anul acesta, prin proiectul "Verde pe Canalul Morii".
În şedinţa ordinară a Consiliului Local, cu prilejul discuţiei pe tema restructurării urbanistice a străzii Onisifor Ghibu, grupul consilierilor social-democraţi clujeni a subliniat importanţa corelării proiectelor investiţiilor private cu necesităţile domeniului public.
Recomandări: