Corpul actorului britanic Julian Sands, dispărut din ianuarie, a fost identificat, au anunțat marți autoritățile din California, după ce rămășițe umane au fost descoperite de excursioniști pe muntele unde a dispărut.
Horia Colibășanu se pregătește pentru o expediție nouă în munţii Himalaya, în premieră românească: va urca pe Kangchenjunga (8586 m), al treilea vârf ca înălțime de pe planetă.
Producătorul de ambulanţe Deltamed din judeţul Cluj deschide o nouă fabrică
O echipă de militari din Sfântu Gheorghe a urcat steagul românesc pe cel mai înalt vârf din țară - vârful Moldoveanu (2544 m) din masivul Făgăraș.
Japoneza Junko Tabei a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu 4 ani, dar a continuat să escaladeze munţi pe tot parcursul tratamentului.
Trei lucrări ale artistului român Adrian Ghenie, "Duchamp's Funeral I", "Study for «The Devil»" şi "Hunger", au fost vândute la două licitaţii organizate recent la Londra, de casa Sotheby's, cu sumele de 1.285.389 de euro, 15.714 euro, respectiv, 146.453 de euro, potrivit site-ului sothebys.com.
Proaspăt ajuns la conducerea Consiliului judeţean Cluj, PNL-istul Mihai Seplecan a avut un traseu politic sinuos, ajungând, de mai multe ori, în atenţia presei.
Recomandări: