Președintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a dezvăluit că a votat cu Răzvan Burleanu la alegerile FRF, cel care până la urmă a și câștigat cu 168 de voturi.
Realegerea lui Răzvan Burleanu în fruntea Federaţiei Române de Fotbal şi mai ales modul categoric în care l-a învins pe Ionuţ Lupescu este o ruşine pentru noi, ca popor, a răbufnit Rareş Bogdan.
Mircea Lucescu, cel care s-a aflat în sală lângă Ionuţ Lupescu pentru a-l susţine în alegeri, s-a declarat dezamăgit de felul cum au luat sfârşit alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.
Ionuț Lupescu îl consideră pe actualul președinte “un copil răsfățat”, în timp ce Răzavan Burleanu crede că rivalul său reprezintă o “gașcă” cu interese ascunse.
Federația Română de Fotbal (FRF) a făcut plăți de 100.000 de euro către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), care aparţinea la vremea respectivă fostului vicepremier clujean.