UDMR consideră că decizia ICCJ prin care liderul deputaţilor Uniunii, Mate Andras Levente, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare este "deosebit de bizară", reprezentanţii organizaţiei declarându-se convinşi că acesta "nu a încălcat nicio normă juridică în vigoare".
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că, din punctul său de vedere, cooptarea PPDD la guvernare ar fi un dezastru, ca imagine, şi că nu este de acord cu aceasta, el precizând că fără votul coaliţiei nu ar trece de Parlament o astfel de formulă.
Localitatea clujeană Floreşti, cea mai mare comună din ţară, a avut o prezenţă de doar 28,60% la scrutinul europarlamentar de duminică.
Comuna clujeană Sânmărtin a înregistrat cea mai mare prezentă la vot din judeţ, duminică, la alegerile europarlamentare: 92.58%. ziuadecj.ro vă prezintă topul localităţilor cu prezenţă ridicată la urne.
Europarlamentarele au fost considerate "încălzire" pentru prezidenţiale. Care sunt primele concluzii?Victor Ponta încă nu e sigur că va câştiga alegerile prezidenţiale, în vreme ce pe partea dreaptă numărul necunoscutelor a rămas aproape la fel de mare.
Vicepremierul Kelemen Hunor este îngrijorat de scorul obţinut de partidul extremist maghiar Jobbik după alegerile din Ungaria. Liderul UDMR a declarat la Cluj că orice formă de extremism poate afecta relaţiile la nivelul Uniunii Europene.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat joi, la Biblioteca Academiei Române, că "va încerca" să trimită în Parlament, în luna iunie, Codul Patrimoniului Cultural, afirmând, pe de altă parte, că se doreşte şi modificarea Hotărârii de Guvern "ce reglementează piaţa artelor vizuale".
UDMR şi Partidul Civic Maghiar anunţă că vor elabora împreună proiectul de lege pentru autonomia aşa-zisului Ţinut secuiesc. De asemenea, PCM va sprijini candidaţii UDMR la alegerile europarlamenare. Preşedinţii celor două partide, Kelemen Hunor şi Biro Zsolt, au semnat, astăzi, la Cluj, un protocol de colaborare pe termen lung, potrivit declaraţiilor celor doi lideri.
Se anunţă o zi de 15 martie tensionată la Cluj, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Atât ungurii din Ardeal, cât şi organizaţia extremistă Noua Dreaptă au anunţat că vor organiza marşuri la Cluj-Napoca, la aceeaşi oră. Aşa că cele două grupări se vor intersecta în Piaţa Unirii.