Au mai rămas trei zile până la debutul Transylvania Open WTA 250 2026 de la Cluj-Napoca. Iubitorii tenisului pot participa gratuit atât la meciurile de calificare, cât și la meciurile din primul tur al tabloului principal.
Organizatorii turneului WTA250 de la Cluj-Napoca au anunțat că au pus în vânzare biletele de la inelul 3 al Sălii Polivalente.
Alături de unul dintre partenerii principali, organizatorii competiției WTA250 de la Cluj-Napoca lansează un program dedicat sănătății inimii.
Dubla câștigătoare de Grand Slam va înmâna trofeul campioanei competiției din BT Arena.
Cea mai bine clasată româncă în ierarhia mondială este Jaqueline Cristian, pe poziția 35.
Sportiva în vârstă de 33 de ani se va întoarce într-o competiție importantă după o pauză de aproximativ șase luni.
Competiția WTA250 se va desfășura în perioada 31 ianaurie - 7 februarie 2026, în BT Arena.
Cele trei sportive au trecut de prima rundă a calificărilor la turneul din Australia.
Organizatorii turneului WTA250 au anunțat lista sportivelor care vor participa la ediția din acest an, programată între 31 ianuarie și 7 februarie în BT Arena.
Cea mai importantă competiție de tenis feminin din România va avea un nou format începănd cu ediția de anul viitor.