Ministerul de Externe a precizat că este "inacceptabilă" afirmaţia lui Arpad Gyorgy-Mozes, liderul Societăţii pentru Ţinutul Secuiesc, potrivit căreia România ar fi Statul Islamic al UE, deoarece "decapitează" dreptul la identitate naţională al minorităţii maghiare.
PE a adoptat o propunere de rezoluţie privind procesul de integrare europeană a Kosovo, prin care încurajează cele 5 state membre, inclusiv România,care nu au recunoscut încă independenţa fostei provincii sârbe,să facă acest lucru pentru a facilita normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Priştina.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Sibiu, la vernisajul unei expoziţii dedicate istoriei minorităţii germane în România, că "germanii din ţară au fost mereu loiali statului” şi modelul de convieţuire este "exemplar”, România fiind "un exemplu de urmat”.
Aproape 40 la sută dintre afacerile din România sunt conduse de femei, din postura de patron sau acţionar majoritar, femeile făcând în general afaceri în comerţ şi consultanţă.
România şi-ar putea depunde candidatura pentru organizarea Universiadei de vară din anul 2021, competiţie pe care a mai găzduit-o în 1981, Asociaţia Student Sport urmând să înainteze în acest sens un memorandum către Guvernul României
Nu știi cum se face că mai toate vedetele au siluete de invidiat, iar tu, deși ai ținut numeroase diete, nu reușești să ajungi la greutatea pe care ți-o dorești.
Politica fiscală a României este lipsită de continuitate, predictibilitate şi planificare strategică, în timp ce gradul de colectare a TVA rămâne un motiv de îngrijorare, se arată în Raportul de ţară pentru România pe 2015 al Comisiei Europene.
Preşedintele Klaus Iohannis le-a vorbit, miercuri, studenţilor Universităţii de Stat din Moldova, despre cooperarea dintre cele două state, care dovedeşte cât de important este să ai ”un bun avocat” în parcursul european, arătând că ”Moldova are o mare şansă, şi acea şansă se numeşte România”.
Un clujean vrea să modifice imnul naţional al României. Bărbatul crede că ţara are nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte cântecul solemn adoptat de mai bine de 25 de ani ca simbol al unităţii naţionale, aşa că nu a stat prea mult pe gânduri şi a creat propria versiune pe care a intitulat-o "Un suflet de român".