Vehiculele au fost achiziționate de administrația județeană din fonduri nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, și vor fi folosite pentru transportul elevilor din cele trei localități.
Consiliul Județean Cluj a fost miercuri, 29 octombrie 2025, gazda unei noi consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către toate părțile interesate, a traseului optim aferent viitorului Drum Expres Cluj – Dej.
Șase noi microbuze școlare electrice au fost predate de către vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Radu Rațiu, comunelor Florești, Apahida, Panticeu, Dăbâca, Palatca și Sânmărtin.
În valoare totală de 2.587.445 lei, cu TVA inclus, investiția a fost finanțată din bugetul Consiliului Județean Cluj și din fondurile proprii ale instituției spitalicești.
Consiliul Județean a demarat asfaltarea drumului comunal DC 177 Câțcău-Vad, recent preluat în administrare.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, actualizarea costurilor pentru proiectul de revitalizare și extindere a Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” din Pădurea Hoia.
Ansamblul Muzeal „Octavian Goga” din Ciucea va fi modernizat prin două proiecte europene câștigate de Consiliul Județean Cluj, în valoare totală de aproximativ 16 milioane de euro.
Senatorul USR Cluj Ciprian Rus a declarat că președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe (PNL), încearcă să mușamalizeze "o posibilă fraudă cu fonduri europene" și i-a cerut acestuia să explice "în fața clujenilor și a organelor de anchetă, unde sunt banii".
Consiliul Județean Cluj a aprobat transmiterea clădirii în care funcționează Unitatea de Primire a Urgențelor de pe strada Clinicilor din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca în domeniul public al Județului Cluj și în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
În spațiul public a apărut informația că în unele județe din țară achiziţia de microbuze şcolare electrice prin PNRR s-ar fi făcut la un preţ dublu. Publicaţia Reporter de Iaşi a scris, luni, că o firmă din Prahova, a obţinut peste 50 la sută din contractele la nivel naţional.