Elevii şi prescolarii intră, de vineri, în vacanţa de iarnă, ei urmând a se întoarce la cursuri pe 15 ianuarie 2018.
Ministerul Educaţiei anunţă că, în urma unui chestionar completat de părinţi şi elevi, peste 75% dintre aceştia consideră că temele pentru acasă sunt multe, obositoare şi ocupă foarte mult timp liber, pe de altă parte aceştia precizând că ele sunt necesare pentru îmbunătăţirea învăţăturii.
Poliţiştii clujeni au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 48.500 de lei, pentru nereguli descoperite în urma unui control privind siguranţa şi legalitatea transportului şcolar.
Elevii și tinerii clujeni cu cunoștințe solide de cultură generală sunt din nou recompensați în cadrul Olimpiadei de Cultură Generală a Tinerilor Clujeni – CuGeT.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj lansează proiectul educațional "Dreptul meu la imagine”, născut din nevoia de a educa tânăra generație în direcția asumării și gestionării corecte a imaginii în societate.
Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat vineri, că, la nivelul Ministerului, urmează să fie efectuată o evaluare a programelor școlare pe baza unor chestionare deja lansate în școli, către elevi, profesori și părinți.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează, în perioada 7 - 20 noiembrie, o consultare naţională privind regimul temelor pentru acasă, profesorii, părinţii şi elevii urmând să fie chestionaţi în cazul acestui subiect.
Elevii care au obținut media 10,00 la testele naționale pentru admiterea la liceu și absolvenții de liceu care au avut această medie în urma probelor susținute la bacalaureat, sesiunea 2017, au fost premiaţi luni, de Consiliul Judeţean.
Elevii din clasele din învăţământul primar, dar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).