CFR Cluj a reuşit cu greu în acest sezon să se menţină între primele echipe din play-off şi fotbalul pe care îl joacă nu mai este cel care să genereze spectacol. În acest context patronul Ioan Varga plănuieşte o schimbare
CFR Cluj, echipa patronată de Nelu Varga se află pe locul 3 în clasamentul Superligii României cu 28 de puncte, clasament în care Universitatea Craiova este pe locul 2 tot cu 28 de puncte, iar Universitatea Cluj, pe 1 cu 30 de puncte.
Președintele clubului din Gruia crede că defensiva clujeană a tratat prea relaxat faza la care Rapid a egalat.
Cu două săptămâni înainte de duelul seniorilor, cele două rivale din oraș s-au înfruntat la nivel de tineret.
Președintele clubului din capitală, Viorel Moldovan, a avut un discurs dur după întâlnirea cu CFR din Gruia.
Antrenorul CFR-ului nu și-a ascuns nemulțumirea la finalul meciului cu Rapid, încheiat 1-1.
Tehnicianul celor de la Rapid s-a bucurat să revină în Gruia, unde a antrenat o scurtă perioadă.
Alin Fică (23 de ani) a dechis scorul în disputa dintre vicecampioana și formația din capitală.
Echipa antrenată de Dan Petrescu a terminat la egalitate jocul din etapa cu numărul 17, scor 1-1.