După ratarea transferului la Rapid, Alin Fică își va prelungi contractul cu CFR Cluj: "Am avut o discuţie"

După ratarea transferului la Rapid, Alin Fică își va prelungi contractul cu CFR Cluj: "Am avut o discuţie"
| Foto: frf.ro

Înțelegerea dintre mijlocașul în vârstă de 24 de ani și clubul din Gruia expiră la finalul actualului sezon.

Rămas la CFR Cluj după ce transferul său la Rapid nu s-a mai realizat pe final de mercato, Alin Fică își va prelungi contractul cu formația din Gruia. Anunțul a fost făcut de Cristi Balaj, președintele clubului, care a dezvăluit că a discutat deja cu jucătorul.

"Am avut o discuţie cu Alin şi am prezentat propunerea de a prelungi contractul cu noi, că urmează să expire în vară. Am avut promisiunea verbală că îşi doreşte să continue la CFR Cluj, nu ar exista un pericol.

Suntem la început de campionat şi urma doar să se pună pe hârtie ce discutasem, într-o mare măsură. Sunt convins că Alin va continua şi îşi va prelungi contractul cu CFR. Impresarii n-au acelaşi interes cu al cluburilor, ci de a câştiga jucătorul şi ei.

Când nu ai partener clubul, atunci pot exista pagube, iar cel mai trist e când ajungi în situaţia când suferă jucătorul. Îl respect pe Fică şi mă bucur că a crescut în ultima perioadă. E un băiat serios. Cu un ochi plâng, cu altul râd. Mă bucur că face parte din cadrul lotului la CFR", a explicat Balaj la Prima Sport.

De la promovarea sa la seniori, Alin Fică a jucat 91 de meciuri în tricoul vișiniu, a marcat de 6 ori și a câștigat două titluri și o Cupă a României alături de CFR Cluj.

Comenteaza