Aniversarea a 60 de ani de la înființarea Universității Tehnice a Moldovei a reunit vineri, 13 septembrie, la Chișinău, Consiliile Naționale ale Rectorilor din România și Republica Moldova, la care a luat parte și domnul Rector, Prof.dr.ing. Vasile Țopa.
Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat, miercuri, o rezoluţie prin care condamnă cu fermitate orice formă de abuz şi hărţuire, sexuală sau de orice fel, în comunitatea universitară.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a găzduit reuniunea Consiliului Național al Rectorilor.
Rectorii reuniți în ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj, la care a participat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au decis ca din toamnă, în toate facultățile cursurile să se desfășoare cu prezență fizică.