"U" își consolizează poziția de lider. "Șepcile roșii" au învins la scor Viitorul Mihai Georgescu

Susținuți de aproape 500 spectatori și pe un timp ploios , "alb-negrii" au înregistrat a șasea victorie din actualul sezon. Brian Lemac este golgheterul ”studenților”, cu 10 reușite.

"U" Cluj s-a impus cu 8-0 în fața celor de la Viitorul Mihai Georgescu, miercuri, în runda cu numărul 8 din Liga a IV-a.

Golurile întâlnirii de pe Arena CMC, din cartierul Gruia, au fost înscrise de Brian Lemac (2 și 75), Tudor Oltean (21, autogol), Dorin Goga (44 și 89), Răzvan Moșuți (67), Iuliu Hațiegan (77) și Adrian Pintea (82).

Trupa lui "Papi" a deschis recitalul prin golgheterul Brian Lemac (2). Același jucător a contribuit și la faza golului de 2-0, când căpitanul gazdelor, Tudor Oltean, și-a introdus balonul în propria poartă (21).

În ultimul minut al primei reprize, Dorin Goga a majorat diferența pentru "studenți" (44). Atacantul de 32 ani a mai avut alte două ocazii de a marca înaintea acestei reușite (7 și 24).

Spectacolul nu s-a oprit aici, iar Răzvan Moșuți a făcut 4-0 din centrarea lui Victor Manu (67). 8 minute mai târziu, Lemac a realizat dubla (75). Fotbalistul de 21 a ajuns la cota 8 în acest sezon. Susținuți de aproape 500 spectatori și pe un timp ploios, "alb-negrii" au continuat recitalul prin golul lui Hațiegan (77).

În ultimele 10 minute de joc, Universitatea a mai punctat de încă două ori. Adrian Pintea a făcut 7-0, după un corner bătut de Manu (82), iar tabela a fost închisă de Dorin Goga (89).

După victoria cu Viitorul Mihai Georgescu, elevii lui Marius Popescu își consolidează poziția de lider. "U" are 19 puncte și un golaveraj de 43-4. "Alb-negrii" au cel mai bun atac și cea mai bună apărare din campionat.

Viitorul Mihai Georgescu rămâne pe 11, cu doar 3 puncte și un golaveraj de 20-35.

"Sunt mulțumit de joc. Am stat foarte bine în ceea ce privește atitudinea și angajamentul echipei. Creștem la ceea ce ne propunem ca și concepție, respectiv intervenție. Se observă un progres semnificativ în organizarea jocului. Victoria e victoria, e foarte bine", a declarat antrenorul "Șepcilor roșii", Marius Popescu, pentru ZIUA de CLUJ.

Miercuri, 19 octombrie 2016, Universitatea va primi vizita celor de la Ardealul Cluj-Napoca. Partida se dispută pe Cluj-Arena, începând cu ora 16:00.

Pentru Viitorul Mihai Georgescu urmează o deplasare la Tritenii de Jos.

VIITORUL MIHAI GEORGESCU - FC UNIVERSITATEA CLUJ 0-8 (0-3)

Locație: Arena CMC, Cartierul Gruia

Asistență: 500

Viitorul Mihai Georgescu (4-2-3-1): Angeru - Felecan, Rotar, Oltean (C), Cherecheș - Păun, Budean - Tiseliță, Bedelean, Georgiu - Jurcă

Au mai intrat: Cîmpean, Rotar, Hacicu, Oprescu

Antrenor: Laurențiu Văidean

"U" Cluj (4-2-3-1): Rareș Pop - Fizeșan, Cîndea, Irimie, Victor Manu - Giurgiu (C),Fodor - Lemac, Dorin Goga, Moșuți - Iuliu Hațiegan

Au mai intrat: Cîmpean, Rotar, Hacicu, Oprescu

Antrenor: Marius Popescu

Au marcat: Brian Lemac (2 și 75), Tudor Oltean (21, autogol), Dorin Goga (44 și 89), Răzvan Moșuți (67), Iuliu Hațiegan (77), Adrian Pintea (82)

Comenteaza