Foto "U" Cluj a remizat în ultimul meci al sezonului. Rapid le-a stricat sărbătoarea "studenților"

"U" Cluj a remizat în ultimul meci al sezonului. Rapid le-a stricat sărbătoarea "studenților"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a încheiat la egalitatea ultimul duel din play-off, scor 2-2, și nu e încă sigură de prezența pe podium.

Înainte de fluierul de start, Peluza a pregătit un moment special, prin care a mulțumit jucătorilor și antrenorului Ioan Ovidiu Sabău pentru performanțele din actualul sezon, iar momentul a fost aplaudat de întreg stadionul.

U Cluj Rapid play-off

Pe gazon, Universitatea Cluj a arătat un joc dezinvolt, lipsit de presiune și a dominat încă din start. Prima ocazie a meciului a fost semnată de Thiam, al cărui șut puternic a fost deviat de Stolz și salvat apoi de pe linia porții de Ciobotariu (13). Replica oaspeților a venit prin Christensen, care a trimis în transversală, de la marginea careului (17). Jocul s-a disputat apoi la o singură poartă, unde Stolz a prins o zi incredibilă în fața "studenților".

După minute bune de dominare și de situații de gol, Rapid a scăpat pe contraatac și a obținut un penalty, dictat cu ajutorul VAR. Burmaz a transformat și, spre surprinderea tuturor, Rapid a preluat conducerea (36). Reușita nu i-a speriat pe clujeni, iar trei minute mai târziu, Masoero a egalat, după o lovitură de colț.

Impulsionați de golul argentinianului, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au continuat să atace, iar în prelungirile primei părți, Blănuță a centrat și Braun a deviat în proprie poartă (45+2). Astfel, Universitatea Cluj conducea la pauză, scor 2-1.

După revenirea de la vestiare, gazdele au avut inițiativa. La adăpostul avantajului de pe tabelă, "studenții" au jucat relaxat și au căutat să dea golul care să stabilească învingătoarea. Macalou a fost principalul pericol pentru poarta adversă, l-a amețit în mai multe rânduri pe Braun cu driblingurile sale, însă nu a reușit să trimită balonul în plasă.

În a doua jumătate a reprizei, pe gazon și-a făcut aparția și Bogdan Mitrea, aflat la ultimul meci al carierei. Fundașul a fost primit cum se cuvine de fani, care i-au dedicat minute bune. Din păcate pentru jucătorul Universității, momentele sale speciale au fost stricate de Petrila, care a făcut 2-2, cu un șut bun, la colțul lung (74).

Clujenii au căutat în zadar reușita care avea să consemneze prezența pe podium la finalul sezonului. Așadar, trupa lui Ioan Ovidiu Sabău a încheiat la egalitate, scor 2-2, ultimul meci al unui sezon cu adevărat remarcabil.

Comenteaza