U-BT Cluj-Napoca joacă astăzi în Liga Națională cu FC Argeș Basketball

U-BT Cluj-Napoca joacă astăzi în Liga Națională cu FC Argeș Basketball
| Foto: u-bt.basketball

Liderul campionatului va juca la Pitești, împotriva ocupantei locului al treilea în Top 10.

Neînvinși în actuala ediție de campionat, "studenții" își continuă parcursul intern cu un duel contra unei formații ce a surprins plăcut. FC Argeș Basketball a înregistrat rezultate bune și ocupă locul al treilea în Top 10.

"Jucăm cu una din echipele bune ale campionatului românesc, o echipă care a arătat un baschet de calitate. Ei sunt foarte puternici, atletici, peste media din campionat. Cu siguranță își vor dori să facă un meci bun, joacă acasă, în fața propriilor suporteri.

Nu au nimic de pierdut, deci vor lupta să ne învingă. Trebuie să fim pregătiți, încă nu am decis cine va rămâne din cei 7 străini, voi lua această hotărâre mâine. Evident, scopul nostru este să câștigăm și acest meci!", a declarat Mihai Silvășan înaintea partidei.

Partida dintre U-BT Cluj-Napoca și FC Argeș Basketball se va disputa astăzi, de la 19:30.

Comenteaza