Suporterii lui ”U” Cluj, alături de familiile nevoiașe

Suporterii lui ”U” Cluj, alături de familiile nevoiașe
Peluza ”Șepcile roșii” și clubul FC Universitatea Cluj au decis să ofere, în cadrul unui eveniment caritabil, o rază de speranță unor familii nevoiașe din județul Cluj.

Evenimentul va avea loc vineri, 22 decembrie 2017, de la ora 17:30, la stadionul Cluj Arena (salonul VIP - etaj 2). Accesul se va realiza pe baza unei donații de 40 lei. Cei care doresc să ia parte la acțiunea caritabilă sunt rugați să confirme prezența (nume și prenume) până joi, ora 20:00, prin telefon (0746547615) sau pe e-mail (evenimente.psr@gmail.com).

"Eveniment caritabil "Vin cu Suflet". Într-o perioadă caracterizată de spiritul echităţii, sărbătorile ar trebui să fie pline de bucurie, speranţă şi comuniunie. Însă nu toţi semenii noştri pot celebra Crăciunul având în casă un brad în jurul căruia să se strângă, să cânte colinde şi să desfacă cadouri.

Pentru ei, Crăciunul reprezintă o luptă continuă pentru supravieţuire, o luptă dusă în întuneric, o luptă pentru a avea o pâine pe masă. Membri ai Peluzei Şepcile Roşii și ai FC Universitatea Cluj au decis împreună cu partenerii lor, să ofere o rază de lumină şi speranţă unor familii nevoiaşe din judeţul Cluj, în cadrul unui eveniment caritabil.

Vinurile, cafeaua şi preparatele special alese pentru acest moment vor fi motive de bucurie nu doar pentru cei ce le vor savura, ci mai ales pentru cei ce se vor bucura de fondurile strânse în urma acestei acţiuni. Accesul se va realiza pe baza unei donații recomandate de 40 RON iar evenimentul va avea loc în data de 22 decembrie 2017 la stadionul Cluj Arena (salonul VIP - etaj 2) începând cu ora 17.30.

Vă așteptăm cu brațele deschise într-o atmosfera elegantă. Mulțumim, Peluza Șepcile Roșii", se arată într-un comunicat de pe Facebook al Peluzei "Șepcile roșii".

Comenteaza