Peluza "Șepcile roșii", mesaj după plecarea lui Ioan Ovidiu Sabău: "Îți mulțumim pentru tot"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:51
- Sport
- Ascultă știrea

Suporterii Universității Cluj au transmis un mesaj de mulțumire antrenorului în vârstă de 57 de ani.
"Cu recunoștință pentru Ioan Ovidiu Sabău.
Vinovați sunt mulți, dar un singur responsabil! Un singur om care cu demnitate și decență și-a asumat responsabilitatea pentru ce se întâmplă acum. La bine, meritele le-a împărțit cu toți, la greu și-a asumat responsabilitatea. Se spune că la greu se văd adevăratele caractere. Domnul Sabău a demonstrat cu punct și virgulă cele de mai sus.
Un om cu suflet Alb-Negru, care a vrut și a putut să ajute suflarea U-istă atunci când i-a fost greu, un om recunoscător pentru toată susținerea pe care i-am arătat-o și entuziasmul de care am dat dovadă atunci când munca dânsului a dat roade.
Am trecut mereu de la agonie la extaz și înapoi pe gradene, susținând Universitatea Cluj. La fel s-a întămplat și sezonul trecut, când sub îndrumarea dânsului am luat ruta Cluj-Napoca-Erevan la pas pentru a vedea pe U în Europa.
Domnule Sabău, și noi îți mulțumim pentru tot și știm că uneori a încerca să-i antrenezi pe jucători și să îi faci să înțeleagă valori și principii nu este destul. Ce rămâne după dumneavoastră, pe teren, … facem noi cumva să fie bine. În acest moment este dovedit că efortul, munca, implicarea și responsabilitatea, oferite cu bun simț de dumneavoastră, ca și modele și motivație, nu sunt suficiente să inspire.
Am apărat mereu Simbolul și o vom face mai departe, indiferent cine va pune la încercare Universitatea, fie din afară sau din interior. Haide U!", a transmis Peluza "Șepcile roșii".