„Studenţii" strâng rândurile pentru o victorie contra Ceahlăului

„Studenţii
Săptămâna demisiilor se încheie azi la Universitatea Cluj, când, în scenă, intră fotbaliştii, antrenaţi acum de debutantul Marius Popescu. Fostul atacant va bifa prima sa partidă ca antrenor în Liga I, după ce Cristian Dulca a renunţat la post.

Cel poreclit „Papi" are doar opţiunea victoriei, mai ales că echipa vine după trei înfrângeri la rând în Liga I, iar Ceahlăul Piatra-Neamţ e una dintre fromaţiile cu care „U" se bate în subsolul clasamentului. Meciul e azi, de la ora 18:00, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

În decurs de câteva zile, Universitatea a rămas fără antrenor şi apoi fără conducător, după ce Cristi Dulca, respectiv Anamaria Prodan şi-au prezentat, pe rând demisiile. Singura certitudine la „U" rămâne situaţia financiară dezastruoasă, cu datorii de aproape două milioane de euro, la care se adaugă problemele din clasament. Cu trei înfrângeri consecutive, „studenţii" au ajuns acum pe locul 13, cu 11 puncte, la egalitate cu adversarul de azi, Ceahlăul Piatra-Neamţ, formaţie situată o poziţie mai jos. Marius Popescu se află în faţa unui debut extrem de dificil ca antrenor în Liga I. Fostul „secund" al lui Dulca nu are decât varianta victoriei, altfel echipa ar putea coborî chiar şi sub linia retrogradării.

„Nu vreau să mă plâng, ştiu în ce situaţie suntem, aşa că noi trebuie să jucăm şi să câştigăm. E clar că doar victoria ne ajută. E o situaţie grea, dar eu personal am trecut prin evenimente mult mai dificile, iar a doua zi am fost pe teren. Sper ca băieţii să strângă rândurile, iar pentru două ore să nu se mai gândească la tot ce s-a întâmplat în această săptămână. Avem apoi două săptămâni de pauză, timp în care se pot întâmpla multe", a spus Marius Popescu, al treilea antrenor al Universităţii din acest sezon, după Claudiu Niculescu şi Cristi Dulca. În carieră, „Papi" a mai pregătit pe Seso Câmpia Turzii (liga a II-a) şi pe FC Botoşani, echipă din Liga a II-a. În mai multe rânduri, fostul atacant a ocupat funcţia de antrenor secund al Universităţii, şi a bifat câteva partide ca „principal" pe banca „studenţilor", dar în eşalonul al doilea.

Singura veste bună pentru proaspătul debutant e aceea că are tot lotul valid. Ionuţ Năstăsie, accidentat în ultimele două săptămâni, s-a pregătit normal în ultima vreme şi ar putea juca în partida de azi. Astfel, „U" ar putea începe în următoarea formulă: Balauru - Krumov, Szilagyi, Erico, Lupu - Pătraşcu, Muzac - Paulinho, Dinu, Dos Santos (Năstăsie) - Cleiton. Partida va începe la ora 18:00, urmând să fie transmisă în direct de Digisport şi în format live-text de ziuadecj.ro. (A. ŞUTEA) 7

 

Comenteaza