Sezon de sacrificiu: doar Cupa României o mai salvează pe CFR Cluj!
- Scris de Catalin Suciu
- 10 Apr 2013, 00:22
- Sport
- Ascultă știrea

Paulo Sergio îşi va menaja mai mulţi titulari în meciul următor de campionat, cu Pandurii Târgu Jiu, programat pe 12 aprilie, pentru a-i avea în formă maximă la partida cu Astra, din semifinalele Cupei României. Singura şansă reală pentru „ceferişti" să prindă un loc de Europa League ar fi să ajungă cel puţin în finala Cupei, unde poate da peste Oţelul Galaţi sau Petrolul Ploieşti.
Fără victorie în ultimele şase etape de campionat, CFR Cluj e în coada plutonului într-un clasament al anului 2013. Clujenii au pierdut contactul cu primele locuri şi îşi axează toată atenţia pe Cupa României, iar dacă vor ajunge cel puţin să joace finala, au şanse reale să se califice în preliminariile Europa League din sezonul viitor. „Cupa este un trofeu foarte important pentru noi şi asta e principala noastră preocupare acum, trebuie să câştigăm neapărat în faţa Astrei, iar apoi finala, indiferent cu cine o vom juca", a explicat preşedintele Iuliu Mureşan.
Antrenorul Paulo Sergio se gândeşte, astfel, să menajeze câţiva titulari în următorul meci de campionat, cu Pandurii Târgu Jiu (vineri, în Gruia), pentru a-i avea în formă optimă la meciul de Cupă, programat pe 16 aprilie. Kapetanos, Camora şi Rui Pedro ar putea lua loc doar pe banca de rezerve la meciul cu Pandurii pentru ca apoi să intre din primul minut cu Astra Giurgiu, pe 16 aprilie, în manşa tur a semifinalelor Cupei României.
„Avem un obiectiv de îndeplinit, e Cupa României şi ne dorim foarte mult să-l câştigăm. Am venit la CFR să câştig trofee, vreau să fac o treabă frumoasă aici. Eu nu renunţ, nu am renunţat niciodată când a fost greu. Jocul nostru este în creştere, oricum", a spus şi antrenorul Paulo Sergio.
Aflată la 9 puncte distanţă de locul 4 în Liga 1, ultimul care asigură participarea în Europa League, CFR Cluj poate ajunge în competiţia europeană doar eliminându-o pe Astra. Dacă va ajunge în finală, formaţia clujeană va evolua împotriva câştigătoarei dintre Petrolul şi Oţelul Galaţi.
Un culoar favorabil pentru „feroviari" ar fi să dispute finala cu Petrolul. Ploieştenii sunt pe 3 în campionat şi dacă se vor menţine acolo au asigurată prezenţa în Europa League. În aceste condiţii, dacă CFR Cluj ajunge în finala cu Petrolul, se califică automat în Europa League indiferent de rezultat. Dacă Oţelul Galaţi o elimină pe Petrolul , CFR Cluj e obligată să câştige finala pentru a avea asigurată prezenţa în cupele europene.
36 de puncte a strâns CFR Cluj în 25 de etape