Scrimerii clujeni, la cea mai importantă competiție pentru copii din lume

Scrimerii clujeni, la cea mai importantă competiție pentru copii din lume
| Foto: Ștefan Socaciu

Sportivii din cadrul clubului ,,Atlas Invictus” din Cluj-Napoca participă în perioada 16-20 martie la cel mai important turneu internațional de scrimă pentru copii.

Supranumit, neoficial, și Campionatul Mondial al copiilor, turneul este găzduit in Polonia, în orașul Wroclaw, unde sunt așteptați peste 2000 de sportivi din întreaga lume, la toate cele 3 arme: floretă, spadă și sabie.

Participarea sportivilor de la clubul ,,Atlas Invictus” este o încununare a rezultatelor acestora de pe parcursul anului competițional prezent: Catrinel Dubău: 3 medalii de aur, o medalie de bronz, categoria U11 feminin: aur Cupa Atlas Invictus 2022, aur Cupa Memorialul Ștefan Moldanschi 2022, aur Cupa Aramis 2023, bronz Cupa Floreta Timișoara 2022,Tudor Timaru: 2 medalii de aur, 3 medalii de bronz, categoria U13, U15 masculin: aur Cupa Atlas Invictus 2022, aur Cupa Floreta 2022,  bronz Cupa "1 Decembrie" 2022, bronz Cupa Aramis 2023 U13, bronz Cupa Aramis 2023 U15, Robert State, medalie de bronz, U 11 masculin Cupa Floreta 2022.

Scrima este o disciplină sportivă care solicită complex organismul sportivului având efecte importante asupra dezvoltării îndemânării, vitezei, forţei, rezistenţei orientării rapide, hotărârii, simţul ritmului şi al timpului, pune la încercare voinţa şi fantezia scrimerului, întăreşte spiritul de luptă, capacitatea de concentrare şi reacţionare în situaţiile diferite din concursuri.

Antrenamentul scrimerului constă în îmbinarea pregătirii fizice, tehnico-tactice şi moral volitive, o astfel de pregătire multilaterală fortifică sănătatea, căleşte fizic şi moral, dezvoltă forţa sistemelor funcţionale ale organismului şi influenţează dobândirea celor mai bune rezultate sportive. 

Asociatia Club Sportiv Atlas Invictus din Cluj-Napoca organizează și cursuri de scrimă pentru copii la sala de antrenamente din Piața 1 Mai 4-5. 

Comenteaza