S-a decis. Cu ei ne batem pentru finala campionatului la baschet

S-a decis. Cu ei ne batem pentru finala campionatului la baschet
U-BT Cluj și-a aflat adversara din semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două jocuri din seria acestei faze vor avea loc în perioada 1-4 mai.

"Alb-negrii" vor întâlni campioana CSM Oradea, după ce bihorenii au închis, la rândul lor, seria cu BC SCM Timișoara în trei meciuri, anunță site-ul clubului. Va fi, astfel, o reeditare a semifinalei din sezonul trecut, atunci când echipa clujeană a cedat cu scorul de 1-3.

Primele două jocuri din seria cu CSM CSU Oradea vor avea loc în perioada 1-4 mai, data și ora exactă urmând a fi stabilite de către televiziunea care va transmite live meciurile, Digisport. Aceste meciuri se vor disputa în Sala Sporturilor Horia Demian, urmând ca ulterior seria să se mute în Sala Sporturilor Antonio Alexe din Oradea.

Cele două formații s-au mai întâlnit de cinci ori în acest sezon, de patru ori în campionat și o dată în Supercupa României, toate partidele fiind câștigate de formația clujeană.

U-BT Cluj s-a calificat în semifinalele campionatului după ce a obținut trei victorii la rând cu SCM Craiova, ultima dintre ele marți, pe terenul formației din Bănie, scor 107-71. "Studenții" au patru titluri naționale în palmares, iar ultimul trofeu a fost câștigat în 2011.

 

Comenteaza