România își pune în joc titlul mondial la karate. Care sunt principalii adversari de la Cluj

România își pune în joc titlul mondial la karate. Care sunt principalii adversari de la Cluj
România își pune la bătaie titlul suprem la Mondialul de Karate Fudokan Cluj 2017. Competiția debutează vineri, la Sala Polivalentă din Cluj.

Pentru a rămâne campioni mondiali, karateka români au de înfruntat adversari extrem de puternici. 2.000 de sportivi din 45 de ţări vor lupta pentru cele 900 de medalii puse în joc. Principalele contracandidate în lupta pentru titlul suprem sunt Rusia, Polonia şi Slovenia.

Cel mai tânăr participant în competiţie este român. Radu Ştefan Ciutacu (antrenor Camelia Vâlceanu) are doar 5 ani şi va participa la probele de Kata individual, Kihon individual şi Kihon Kumite individual. Seniorul competiţiei este un reprezentant al Germaniei, care are venerabila vârstă de 70 de ani.

În afara confruntărilor de pe tatami, turneul va avea şi alte momente de neuitat, printre care un spectacol fusion între karate şi balet, spargeri de cărămizi sau demonstrații de forță ale trupelor speciale.

A șaptea ediție a Campionatului Mondial de Karate Fudokan se desfășoară în perioada 3-5 noiembrie 2017, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Biletele sunt disponibile online pe ghidlocal.com. Un tichet pentru o zi de concurs are preţul de 12 lei, iar un „tournament pass", abonament valabil pe toată durata competiţiei, costă 30 de lei.

Evenimentul va avea și un scop caritabil. 30% din suma obținută de pe fiecare tichet va fi donată Casei de Copii Aksza, care găzduiește 14 copii abandonați. Asociația le oferă cazare permanentă, hrană, vestimentație și facilități de educare, în vederea reintegrării lor în societate. 

Comenteaza