Puștiul minune din atacul "Șepcilor roșii". A înscris 7 goluri și îl are ca idol pe Zlatan Ibrahimovic

Puștiul minune din atacul
Deși are doar 17 ani, Adrian Pintea se numără deja printre componenții de bază ai Universității Cluj. Fiul fostului mare baschetbalist clujean și actual secund la U-BT, Dorin Pintea, a fost inspirat de finala UEFA Champions League din 2005, dintre FC Liverpool și AC Milan, și își dorește să readucă echipa "studenților" pe prima scenă fotbalistică din România.


">

"Părinții m-au lăsat să aleg ce sport îmi doresc să practic. Tata se gândea că, până la urmă, voi merge la baschet. Dar când a văzut cât de mult îmi place fotbalul și că nu lipsesc nici o zi de la antrenamente, a înțeles cu siguranță că acest sport este alegerea mea. Mama chiar s-a bucurat că am optat pentru fotbal, deoarece îi place foarte mult acest fenomen și a venit aproape la toate meciurile mele", a spus tânărul atacant într-o declarație de pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Puștiul minune din atacul "Șepcilor roșii" a fost inspirat de finala UEFA Champions League din 2005, dintre Liverpool și AC Milan, și își dorește să readucă echipa "studenților" pe prima scenă fotbalistică din România. În acea partidă, formația unde evolua legendarul Steven Gerrard era condusă la pauză cu 0-3 de Milanul lui Maldini și zarurile păreau aruncate.

Englezii au revenit, însă, câștigând al cincilea trofeu suprem după executarea loviturilor de departajare. Pintea a fost atât de fascinat de partida respectivă, încât a doua zi s-a prezentat la FC Mănăștur, unde și-a început antrenamentele alături de Valentin Olariu. Ulterior, a ajuns să joace pentru "alb-negri".

"Cel mai mult îmi doresc să promovăm în fiecare an, iar la centenar să fim în Liga 1. Vreau să îmi fac treaba cât mai bine la "U" și să marchez cât mai multe goluri. Țin cu Liverpool și Atletico Madrid, iar fotbalistul care mă inspiră cel mai mult este Zlatan Ibrahimovic. Îmi doresc să merg la un meci Liverpool - Atletico Madrid, pe Anfield, și să ascult celebrul lor imn", a spus Pintea.

Când nu se află pe terenul de joc, își petrece timpul urmărind filme sau jucându-se "FIFA" pe consolă. Alteori, urmărește meciurile echipelor sale favorite.

"Îmi place să mă uit la meciuri de fotbal sau seriale, să ies cu prietenii ori cu familia. Filmul meu preferat este "Carlitos are șansa vieții". Este un film despre un copil care reușește să ajungă fotbalist trecând peste orice obstacol al vieții. Îmi plac și serialele "Prison Brake" sau "Supernatural", a mai spus Pintea.

Acesta are 17 ani, este născut în Cluj-Napoca și evoluează pe postul de atacant. Este unul dintre cei mai înalți jucători de la "U" și totodată, unul dintre cei mai tineri componenți ai formației antrenate de Marius Popescu. 7 goluri a marcat Pintea pentru "studenți" în actuala stagiune. Ultima reușită a venit sâmbăta trecută, în victoria 10-0 cu Viile Dejului.

Comenteaza