Foto Primul antrenament din 2023 al Unirii Dej. "Sper să avem parte de un an cât mai frumos"

Primul antrenament din 2023 al Unirii Dej. "Sper să avem parte de un an cât mai frumos"
| Foto: unireadej.ro
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej
Reunire Unirea Dej

Jucătorii revelației din Liga a 2-a au efectuat prima ședință de pregătire din noul an.

După o primă parte a sezonului excelentă, încheiată pe locul al cincilea în campionat, Unirea Dej s-a reunit cu gânduri mari. Elevii lui Dragoș Militaru se vor pregăti pe plan local până la finalul lunii ianuarie, după care vor pleca în cantonament în Antalya.

"Sper să avem parte de un an cât mai frumos și să fim cât mai uniți pentru a reuși să facem lucruri frumoase. Am făcut reunirea și vor urma 3-4 zile de readaptare la efort. Cred că băieții sunt bine. Se pare că au urmat îndeaproape programul pe care l-au primit.

Vom avea pregătire pe plan local, cu meciuri amicale. În 30 ianuarie vom pleca în cantonament și vom încerca să punem la punct mici probleme pe care le avem sau le descoperim. Așteptările sunt ca toți băieții înainte de prima etapă să fie sănătoși.

Trebuie să încercăm să îmbunătățim fiecare jucător în parte. Rezultatele din amicale nu mă interesează. E un lucru benefic pentru noi că vom pleca în Turcia", a spus antrenorul Dragoș Militaru.

Lotul prezent la reunire:

PORTARI: Dorian RAILEAN, Claudiu CHINDRIȘ, Bogdan CHECICHEȘ;

FUNDAȘI: Mihai KEREKI, Alex GÎȚ, Alin BURDEȚ, Daniel POP, Denis ROȘ, Eduard MESZAROȘ, David MAFTEI, Gabriel BUTA;

MIJLOCAȘI: Marius CĂTINEAN, Cristian CHIRA, Angelo COCIAN, Adrian POP, Alex MILITARU;

ATACANȚI: Alex POP, Andrei POP, Ionuț FRĂSINEANU, Florin BLAJ, Vlad BOGDAN, Gabriel FULGA, Ciprian CĂLUGĂR

Unirea Dej va disputa meciuri de pregătire cu CSM Satu Mare (21 ianuarie) și Gloria Bistrița (28 ianuarie), iar după revenirea din Turcia, jucătorii pregătiți de Dragoș Militaru își vor măsura forțele cu CSM Sighetu Marmației (16 februarie) și Csikszereda (18 februarie).

Liga a 2-a se va relua la finalul lunii februarie, cu etapa a 17-a din sezonul regulat, rundă în care Unirea Dej va juca în deplasare, pe terenul celor de la Ripensia Timișoara.

Comenteaza