Foto Ilija Masic, alături de colegii săi în cantonamentul din Slovenia

Ilija Masic, alături de colegii săi în cantonamentul din Slovenia
| Foto: facebook.com/cfr1907

Fundașul de la CFR Cluj s-a accidentat la începutul anului și se află încă în proces de recuperare.

Ajuns în Gruia în luna ianuarie, Ilija Masic a prins doar două partide în tricoul vișiniu, iar în luna februarie a suferit o ruptură de tendon ahilian. Fundașul a fost operat în Finlanda și se află încă în proces de recuperare.

Totuși, sportivul din Bosnia Herțegovina a ținut să fie alături de colegii săi de la CFR Cluj, care se află în cantonament, în Slovenia. Masic i-a vizitat și a urmărit din tribune duelul cu Olimpijna Ljubljana.

"La amicalul de ieri, fundașul nostru, Ilija Masic, aflat în plin proces de recuperare, a fost alături de echipă și a urmărit meciul din tribune. Ilija, îți dorim multă putere și o recuperare cât mai rapidă! Te așteptăm cât mai curând din nou pe teren, alături de noi!", a transmis CFR Cluj.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .