Prima reacție din tabăra campioanei după ce Mike Cestor a fost scos cu targa de pe teren la Voluntari

Prima reacție din tabăra campioanei după ce Mike Cestor a fost scos cu targa de pe teren la Voluntari
| Foto: facebook.com/cfr1907

Fundașul CFR-ului s-a accidentat în timpul partidei din runda cu numărul opt a sezonului regulat al Ligii 1.

Deși nu a putut fi prezent pe bancă, Dan Petrescu a trimis în teren o formulă aproape în totalitate schimbată față de cea de la Sofia în jocul dintre CFR Cluj și FC Voluntari. Printre noutăți s-a aflat și Mike Cestor, cel care reprezintă o soluție atât pentru centrul defensivei, cât și pentru flancul stâng al apărării.

Fundașul francez a avut o evoluție bună, cu mai multe incursiuni în ofensivă, care au pus probleme defensivei ilfovenilor. Totuși, Cestor s-a accidentat după o oră de joc, iar primele semne indică o absență de durată pentru apărătorul formației din Gruia.

“Ne pare rău că s-a accidentat Cestor. Pare grav la prima vedere, dar sperăm că lucrurile nu stau așa”, a spus Costin Curelea, antrenorul secund al CFR-ului pentru Digisport.

În vârstă de 28 de ani, Cestor a sosit în 2019 în Gruia și a evoluat în 23 de partide pentru “feroviari”.

Comenteaza