Prima adversară europeană a CFR-ului caută în continuare antrenor. Numele aflate pe lista turcilor

Prima adversară europeană a CFR-ului caută în continuare antrenor. Numele aflate pe lista turcilor
| Foto: ffk.cw

Adana Demirspor, formația pe care "feroviarii" o vor întâlni în UEFA Conference League nu are încă un tehnician.

Deși prima manșă a duelului dintre CFR Cluj și trupa din Turcia va avea loc peste o lună, clubul din Superlig nu a numit încă un nou antrenor. Adana Demirspor s-a despărțit de Vincenzo Montella, iar oficialii echipei nu au găsit un înlocuitor pentru tehnicianul italian.

Potrivit presei din Turcia, Adana Demirspor a negociat cu fostul selecționer al Croației, Slaven Bilic, însă cele două părți nu au ajuns la un acord, astfel încât conducerea s-a reorientat către alte variante.

Cele două nume aflate pe lista oficialilor clubului turc sunt Patrick Kluivert, Guti, cunoscuți mai mult pentru carierele de jucători, decât cele de antrenori.

Cele mai mare șanse de a obține postul le are olandezul în vârstă de 46 de ani, care a antrenat printre altele echipa U21 a celor de la Twente, echipa U19 a celor de la Ajax Amsterdam, a fost selecționerul statului Curacao și a fost secund la naționalele e seniori ale Țărilor de Jos și Camerunului.

Comenteaza