"Papi", mesaj pentru fanii lui "U". "Să aibă răbdare, urmează un drum lung şi anevoios"

Marius Popescu "Papi", fostul antrenor al Universităţii Cluj, a vorbit, vineri, despre proiectul noii echipe iniţiat de municipalitate.

"În condiţiile date, este un lucru firesc. Lucrurile trebuie să meargă înainte. Vedem după ce se va întâmpla. Din câte am înţeles, demersul nu a fost încă definitivat. În orice caz, tradiţia acestui club trebuie reînviată", a afirmat tehnicianul român.

Popescu şi-a amintit de începuturile carierei sale la Universitatea Cluj. El a descris legătura care s-a format între acesta şi club pe parcursul anilor. "Am venit aici în 1986 şi tot ce pot să zic este că "U" se identifică cu Clujul. Aici am antrenat la toate grupele de juniori, am fost team-manager şi am pregătit inclusiv echipa de seniori. Am trecut prin momente bune, dar şi altele mai puţin faste. Universitatea este un simbol al acestui oraş şi invers", a adăugat el.

"Papi" a discutat şi despre spiritul galeriei "studenţilor". "De-a lungul timpului, au fost alături de echipă în mod necondiţionat. Au participat la toate activităţile formaţiei. În toţi anii în care am activat aici, atât în calitate de jucător, cât şi cea de antrenor, amsimţit devotamentul lor faţă de club. Nu mai sunt la curent cu tot ce se întâmplă acolo din iarnă, de când am plecat. Sper să se impliceoameni cu intenţii bune şi echipa să revină pe făgaşul normal", a afirmat Marius Popescu.

Fostul tehnician de la "U" a transmis şi un mesaj pentru galeria "şepcilor roşii". "Trebuie să aibă răbdare pentru că urmează un drum lung şi anevoios. Sper să fie aşa cum i-am cunoscut dintotdeauna. Să nu-şi piardă pasiunea.", a mai spus el.

Marius Popescu (46 ani) şi-a început cariera de antrenor în anul 2011, pe banca celor de la FC Botoşani. Ulterior, a pregătit Universitatea Cluj în trei rânduri. Prima dată s-a întâmplat în anul 2012, apoi în 2013 şi ultima dată în toamna lui 2015.

Comenteaza