Pancu avea dreptate. CFR Cluj s-a chinuit cu Metaloglobus, dar a obținut trei puncte importante

Pancu avea dreptate. CFR Cluj s-a chinuit cu Metaloglobus, dar a obținut trei puncte importante
| Foto: cfr1907.ro

Formația din Gruia s-a impus greu în fața ultimei clasate din Superligă, scor 4-2.

Primele secvențe ale jocului au fost echilibrate, cu un oarecare plus de inițiativă din partea oaspeților, ce avea să se materializeze în minutul 9. Visic s-a trezit cu mingea în față în care și a trimis puternic în plasă, fără speranțe pentru Popa, iar tabela indica un incredibil 1-0 pentru Metaloglobus. Replica "feroviarilor" a venit rapid, printr-un șut al lui Fică, iar câteva minute mai târziu, Cordea a fost lansat excelent în spatele apărării adverse, i-a pasat lui Alibek, iar atacantul a restabilit egalitatea (14).

Imediat, ritmul partidei a scăzut, iar lupta s-a dus la centrul terenului, fără prea multe idei. Ambele echipe au găsit cu greu drumul spre careul advers, spre nemulțumirea celor prezenți în tribunele arenei din Gruia. Abia pe final de repriză, Muhar a mai dezmorțit publicul cu un șut de la distanță, scos de Gavrilaș de lângă bară (43). Astfel, scorul pauzei la Cluj-Napoca a fost 1-1.

Energizați de Daniel Pancu la vestiare, clujenii au arătat o atitudine mai bună în startul actului secund, iar la trei minute de la reluare, Gavrilaș a fost nevoit să intervină în două rânduri, mai întâi în fața lui Korenica și mai apoi a lui Alibek (49). Jocul s-a mutat la cealaltă poartă, unde Mihai Popa a amintit de evoluțiile din sezonul trecut și a scăpat în poartă mingea trimisă de Sârbu (51). Antrenorul CFR-ului a gestionat bine momentul slab al echipei sale, a efectuat trei schimbări, iar trupa din Gruia a părut revitalizată.

Gazdele au atacat, iar la jumătatea reprizei secunde, Alibek a obținut un penalty după un contact cu Gavrilaș. Cordea a transformat cu ceva emoții și a dus scorul la 2-2 (70). Până la finalul partidei, CFR Cluj a fost singura formație interesată de ofensivă, iar eforturile aveau să le fie răsplătite. Mai întâi Korenica a marcat cu un șut din marginea careului (88), iar cu oaspeții deja prăbușiți din punct de vedere moral, Cordea a punctat din nou (90) și a stabilit scorul final, 4-2.

Comenteaza