Noul Paszkany. Cine a devenit acţionarul majoritar al clubului CFR

Noul Paszkany. Cine a devenit acţionarul majoritar al clubului CFR
Clubul de fotbal CFR a fost cumpărat de un nou investitor, care este clujean şi are 43 de ani.

Conducerea clubului CFR a negociat cu mai mulţi posibili investitori, inclusiv din afara ţării. Până la urmă l-a găsit chiar la Cluj. Este vorba despre Vasile Marian Băgăcean, un auditor financiar în vârstă de 43 de ani. Băgăcean a scos din buzunar un milion de euro (4,5 milioane de lei) pentru a cumpăra acţiuni la CFR de la vechii deţinători.

"Da, este adevărat. Nu pot spune încă prea multe. Singurul gând acum este ieşirea din insolvenţă. După aceea vom face strategia pentru viitor", a spus Băgăcean. Întrebat care este motivul pentru care a decis să cumpere acţiuni la CFR, auditorul financiar a spus: "Mi se pare un business rentabil".

Image and video hosting by TinyPic

Marian Băgăcean nu este un nume cu mare rezonanţă la Cluj. Poate deveni însă, odată cu implicarea sa în fotbal. L-am găsit în mai multe societăţi comerciale: ART CONSULT SRL, în care asociat unic, SMARTCONS MRU, în care este asociat cu soţia sa, şi MASTERCONT MRU, pe care o controlează. 

Vineri dimineaţa, noul acţionar majoritar de la CFR a făcut o vizită la stadion. Jurnaliştii prezenţi în Gruia nu au reuşit să afle atunci despre cine este vorba.

"Da, pot să confirm (că există un nou investitor n.r.). Nu îmi cere însă detalii, pentru că nu le pot da încă. Persoana doreşte să fie anunţată într-o conferinţă de presă. Chiar azi am discutat despre asta. Este un om cu bani şi ne bucurăm că a venit alături de noi. Este o persoană cunoscută pentru mine, nu ştiu pentru alţii", declara Mureşan, vineri seara, pentru ZIUA de CLUJ.

CFR Cluj a fost condusă, începând din 2002, de Paszkany Arpad, care s-a retras în 2014. Un an mai târziu, clubul a intrat în insolvenţă. Preşedintele Iuliu Mureşan afirma de curând că CFR va ieşi din insolvenţă în primăvara lui 2017, pentru a putea participa în cupele europene în 2018. "Feroviarii" au o vitrină plină de trofee: în ultimii 15 ani, au câştigat trei campionate, patru Cupe ale României şi două Supercupe.

Comenteaza