Miriuţă: "Nu mi-e frică de demitere" CFR - Steaua 0-1 GALERIE FOTO

Miriuţă:
Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuţă, a declarat la finalul partidei pierdute de feroviari contra Stelei cu 1 la 0, că îi este frică de faptul că va fi demis din funcţia de antrenor principal.

"O înfrângere care doare sincer pentru că nici nu ştiu cum am putut să lum acel gol, printr-o greşeală colectivă, dar n-am căzut. Am mai luat acel cartonaş roşu al lui Sergiu şi în 10 am dominat Steaua. Am avut trei situaţii de a marca. Trebuie să dăm gol, altfel nu putem să câştigăm. Cred că a fost roşu. Ce să-i reproşez lui Costea? A avut trei situaţii de gol, trebuia să o dea în poartă. E bine că am ajuns acolo, dar cel mai important lucru e să marcăm. Ţin să îmi felicit jucătorii chiar dacă am pierdut. Sergiu cred că l-a văzut târziu pe portar.

Echipa asta joacă de când sunt eu aici, cum n-a jucat de ani de zile. Echipa asta aleargă la ora actuală cât CFR-ul n-a alergat nicidată. Echipa are o determinare cum n-a avut niciodată şi gândiţivă CFR-ul ce jucători a avut. Acum s-a format un grup extraordinar. Nu mi-e frică de demitere. Mă prindeţi şi anul viitor. Anii trecuţi erau un Kapetanos, era un Bastos, era un Sougou, un Culio. Acum avem jucători buni, dar dacă joacă doi, trei mai slab se vede deja", a declarat Miriuţă la finalul partidei.

Tehnicianul feroviarilor a comentat şi schimbarea rapidă din minutul 20 a lui Jazvic: "Am crezut că o să aducă unpic de prospeţime, dar  din păcate Filip a fost depăşit de nivelul acestui meci, de aceea l-am şi schimbat. Trebuia să îl scot în minutul 10 pentru că era pierdut. Steaua avea mingea şi el alerga în partea cealaltă. Trebuie să avem grijă de el pentru că e un fotbalist bun, dar astăzi a fost peste ce el putea să ducă." 

Miriuţă a vorbit şi despre posibila venire a congolezului Dore în Gruia: "Dau telefonare să-l caută pe Dore? Ce îl caut pe Mesi? Să fie sănătos."

"Am avut două, trei cazii mari în  adoua repriză şi eu cred că puteam scoate cel puţin un rezultat de egalitate. Dacă ne luăm după rezultat Steaua a fost mai bună, dar după joc eu cred că nu. Probabil nu am avut noroc. În ultimele meciuri am avut multe ocazii, n-am putut să înscriem. Am pierdut, dar nu trebuie eapărat schimbat antrenorul. Eu cred că am jucat foarte bine în zece oameni şi am fost mai buni ca ei a doua repriză", e de părere Florin Costea.

Comenteaza