Miriuță e ca și plecat de la CFR. Un fost internațional recunoaște că negociază cu "feroviarii"

Miriuță e ca și plecat de la CFR. Un fost internațional recunoaște că negociază cu
Vasile Miriuță ar putea pleca de la CFR în aceste zile. Un fost internațional a recunoscut, joi, că negociază cu "feroviarii" pentru preluarea băncii tehnice.

Deși CFR l-a reconfirmat pe Miriuță în funcția de antrenor, prin vocea președintelui Iuliu Mureșan, ardelenii l-ar putea înlocui cu Dan Petrescu. Informația a fost dezvăluită chiar de fostul component al "Generației de Aur".

"Negociez cu CFR Cluj, singura echipă din România care m-a căutat să-mi propună un contract", a recunoscut Petrescu pe digisport.ro.

Iuliu Mureșan a declarat ulterior că aceste tratative chiar există: ”Sunt discuţii avansate cu Dan Petrescu pentru că noii proprietari vor să fim la alt nivel şi vor să facem performanţă repede, pe măsura investiţiei care s-a făcut masiv şi la timp”, a afirmat oficialul CFR-ului în ProSport.

Antrenorul de 49 ani s-a aflat ultima dată pe banca lui Al Nasr, de unde a plecat la finalul acestei stagiuni. De-a lungul carierei, Dan Petrescu le-a mai pregătit pe Sportul Studenţesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Tg. Mureş sau Jiangsu Sainty.

În calitate de tehnician, Petrescu a luat un titlu cu Unirea Urziceni (2008-09), Supercupa României cu ASA Târgu Mureș (2015) și Cupa Chinei cu Jiangsu Suning (2015). El a ieșit de asemenea vicecampion al Poloniei cu Wisla Cracovia (2005-06).

În 2009, Dan Petrescu a făcut 8 puncte cu Unirea Urziceni în grupele Champions League.

Comenteaza