Mihai Silvășan mulțumit după victoria cu CSM Steaua: Am controlat meciul de la un capăt la celălalt

Mihai Silvășan mulțumit după victoria cu CSM Steaua: Am controlat meciul de la un capăt la celălalt
| Foto: foto u-bt.ro

Tehnicianul lui U-BT a fost fericit că elevii săi și-au revenit după o perioadă în care forma clujenilor a lăsat de dorit.

Antrenorul clujenilor consider că echipa sa a controlat în totalitate partida cu bucureștenii. ”Am făcut un joc bun, ne-am făcut temele cât de mult am putut, căci am avut doar un antrenament pentru a pregăti acest meci. Eram puțin frustrați cu toții pentru evoluțiile mai puțin bune din meciurile din dubla cu Groningen, care ne-au bătut de două ori, plus meciul cu Galațiul, pe care l-am câștigat cum l-am câștigat. Doream să avem intensitate bună, să fim concentrați, jucam cu una dintre contracandidatele la titlu și trebuia să demonstrăm că avem valoare și că ne putem impune. Cred că am controlat meciul de la un capăt la celălalt și până la urmă am reușit să câștigăm. Totul e de focusul și mentalitatea cu care intrăm într-un joc, când ai foarte multe meciuri, apare o relaxare mentală când joci cu adversari teoretic mai slabi. În meciul cu Steaua chiar nu am avut probleme mari de motivare a jucătorilor, ei au înțeles importanța meciului, au înțeles cu cine jucăm și au avut intensitatea potrivită încă din prima secundă a meciului”, a declarat tehnicianul campioanei.

Silvășan crede că partida câștigată, la limită, cu Phoenix Galați i-a unit și mai tare pe jucători, iar de acum echipa va fi pe un trend ascendent. “Din păcate nu am reușit să îi montez pentru meciul cu Galați, să fie sută la sută și asta s-a văzut. Nu am fost constanți în absolut nimic din ce am făcut în teren și s-a văzut, însă, chiar dacă nu vă vine să credeți, mă bucur că a existat acel meci și că l-am câștigat cum l-am câștigat, pentru că acest gen de meciuri, în care revii de la minus 20 de puncte, unesc echipele, arată caracter, arată faptul că trebuie muncă pentru a obține rezultate bune”, a mai spus antrenorul “studenților”.

Cel mai bun marcator la partidei, Kuti Nandor, este de acord cu tehnicianul săau și crede că partida cu Galați este începutul unei serii bune pentru clujeni. ”Eu cred că în acest meci apărarea a făcut diferența, am primit doar 68 de puncte pe terenul nostru, ceea ce, cred eu, e foarte bine. S-a văzut și din tribună că am avut o intensitate foarte mare și, până la urmă, așa trebuie să jucăm în fiecare meci. Cred că meciul cu Galațiul ne-a unit, am început să vorbim mai mult între noi despre jocul nostru, a fost un wake up call, să ne trezim la realitate și să punem mai multă forță în jocul nostru. Putem spune că azi s-au întâlnit două dintre favoritele la titlu, mai sunt și altele, s-a văzut și pe teren, a fost un spectacol, cu multe aruncări de trei puncte, cu dunk-uri, a fost un meci frumos. Ne așteaptă un alt meci dificil cu Timișoara, nu prea avem timp să îl pregătim, însă noi am jucat în acest ritm pe tot parcursul campionatului și suntem obișnuiți”, a menționat internaționalul român.

U-BT joacă vineri, 23 martie, de la ora 17:15, cu BC Timișoara. Partida va avea loc în Sala Sporturilor “Horia Demian”. “Studenții” ocupă locul 2 în clasamentul Ligii Naționale, cu 38 de puncte, la 2 puncte distanță de CSU Sibiu, dar sibienii au un meci în plus. Adversarii de vineri se clasează pe ultima treaptă a podiumului.

Comenteaza