Foto Mega-lovitură dată de Sports Festival! Grupul a preluat managementul imaginii Simonei Halep

Mega-lovitură dată de Sports Festival! Grupul a preluat managementul imaginii Simonei Halep
| Foto: Sports Festival
Halep Sports Festival
Halep Sports Festival
Halep Sports Festival

Echipa care organizează Sports Festival și Trasylvania Open la Cluj-Napoca se va ocupa de gestionarea imaginii dublei câștigătoare de Grand Slam.

Grupul Sports Festival, echipa care organizează cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, va prelua managementul imaginii Simonei Halep. Parteneriatul cu fostul lider mondial WTA a fost semnat la finalul săptămânii trecute, la București.

"Colaborarea vine firesc, ca urmare a unei relații construite în timp, prin proiecte și momente memorabile care au legat-o pe Simona Halep de Cluj și de echipa Sports Festival", a anunțat grupul într-un comunicat trimis ZIUA DE CLUJ.

Halep Sports Festival
Patrick Ciorcilă, co-fondator Sports Festival, și Simona Halep

Sports Festival va gestiona de acum înainte parteneriatele strategice ale Simonei Halep, colaborările de imagine și procesul de negociere a contractelor.

"După o carieră excepțională, încununată cu două titluri de Grand Slam, clasarea pe locul 1 mondial WTA și sute de meciuri care au inspirat generații întregi, Simona Halep este poate cel mai îndrăgit sportiv al României, iar performanțele ei pot inspira initiative noi, parteneriate strategice și cu siguranță, noi generații de sportivi", au mai transmis cei de la Sports Festival.

"O relație construită în timp, cu încredere și respect reciproc"

Halep Sports Festival
Simona Halep, alături de echipa Sports Festival

De-a lungul anilor, Simona Halep a fost prezentă în repetate rânduri la evenimente organizate de echipa Sports Festival, care organizează și turneul de tenis feminin Transylvania Open WTA 250. În 2019, a fost protagonista unui moment de gală dedicat carierei sale în cadrul Sports Festival, când a jucat în fața a mii de fani alături de Marius Copil, Fabio Fognini și Daniela Hantuchova, într-un spectacol care a umplut BTarena și care a inclus și o apariție a antrenorului ei de atunci, Darren Cahill.

În 2022, Simona Halep a fost invitată specială la meciul de retragere al lui Horia Tecău, organizat tot la Cluj, în cadrul Sports Festival. A jucat pe teren alături de Robert Lindstedt și Marius Copil, într-un moment cu o puternică încărcătură emoțională pentru fanii tenisului.

În 2024, în cadrul celei de-a cincea ediții Sports Festival, Simona Halep a revenit pe teren pentru un demonstrativ de excepție alături de Andre Agassi, Steffi Graf și Andrei Pavel. Prezența sa în BTarena a marcat, din nou, unul dintre cele mai puternice și emoționante momente ale festivalului.

Simona Halep a participat la prima ediție a Transylvania Open WTA 250, unde a ajuns în finală alături de Anett Kontaveit. În 2025, tot aici, Simona Halep și-a anunțat oficial retragerea din activitatea competițională, în fața publicului și în cadrul turneul care i-a fost mereu aproape și unde și-a încheiat cariera în mod simbolic.

Moment istoric: meciul oficial de retragere al Simonei Halep va avea loc în cadrul Sports Festival 2026

Simona Halep își va încheia cariera sportivă într-un cadru festiv, în fața fanilor din România, în cadrul Sports Festival 2026 care va avea loc în perioada 11–14 iunie. Meciul oficial de retragere va avea loc pe 13 iunie 2026, în BTarena din Cluj-Napoca, și va fi punctul culminant al celei de-a șaptea ediții a festivalului. Anunțul a fost făcut în cadrul meciului demonstrativ Ronaldinho and Friends, în fața unei sălii de 10.000 de oameni.

Sports Festival este cel mai mare eveniment multi-sport din România, ajuns în 2025 la a șasea ediție. De-a lungul anilor, a adus pe aceeași scenă nume legendare precum Generația de Aur, Barcelona Legends, Galatasaray Legends, dar și sportivi de renume mondial: Simona Halep, Horia Tecău, Darren Cahill, Goran Ivanišević, iar în 2024, Andre Agassi și Steffi Graf.

Festivalul reunește anual zone de inițiere în sport, Sports Talks, masterclass-uri pentru profesioniști, competiții, parada cluburilor sportive și demonstrații spectaculoase. „Biletul de sănătate” și „Urban Playfield” sunt concepte originale dezvoltate în cadrul Sports Festival.

Aceeași echipă organizează și Transylvania Open, cel mai important turneu de tenis din România, eveniment care face parte din circuitul WTA. Distins în 2022 și 2023 cu titlul de „Cel mai bun turneu WTA 250”, în urma votului jucătoarelor, Transylvania Open se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și este transmis anual în peste 150 de țări.

Comenteaza