Meciul sezonului pentru "U" Cluj. "Studenții" speră să pună azi Șapca pe Cupă

Meciul sezonului pentru "U" Cluj. "Studenții" speră să pună azi Șapca pe Cupă
| Foto: FC Universitatea Cluj

Echipa clujeană va juca cea de-a șasea finală din istorie în Cupa României, adversarul "Șepcilor roșii" fiind Sepsi OSK.

Istoria clujenilor e strâns legată de Cupa României. Și asta pentru că au jucat chiar prima finală din istorie, în 1934. După ce au pierdut, 2-3 la Timișoara cu Ripensia, au contestat faptul că s-a jucat în orașul adversarei. La rejucarea de la București însă a fost 0-5!

În 1942 și 1949, ardelenii s-au deplasat iar în Capitală pentru două finale, ambele pierdute din păcate pentru ei. Întâi, un neverosimil 1-7 cu Rapid București, pe arena Venus, iar apoi un 1-2 cu CCA București, pe când studenții aveau titulatura CSU Cluj.

La finala din 1949 au fost conduși, au egalat dar au pierdut finalmente, cu o echipă antrenată de marele Baratky și în care se regăseau legendarii Mircea Luca ori Ștefan Covaci!

Până în 1989, Universitatea a mai bifat o finală. De data aceasta, a patra, a fost cu succes! În 1965, pe Republicii din București, Știința Cluj triumfa cu 2-1 în fața celor de la Dinamo Pitești, cu Nicolae Dobrin titular la învinși, deși avea doar 17 ani!

Golurile marii performanțe au fost marcate pentru studenți de Remus Câmpeanu și Zoltan Ivansuc, repere all-time ale istoriei Universității. Antrenor era Andrei Sepci iar în formație se mai regăseau Mihai Adam, Traian Georgescu, Mircea Neșu, Simion Moguț.

A trebuit să treacă o jumătate de secol, fix 50 de ani, de la finala din 1965, până când Universitatea să revină în ultimul act al Cupei. S-a întâmplat, așadar, în 2015, dar bucuria finalei a fost una umbrită de faptul că "U" era deja retrogradată în acea vară din Liga 1, după 5 ani consecutivi în primul eșalon. Iar marea favorită a finalei, FCSB, s-a impus cu 3-0 pe Arena Națională.

Ultimul act al Cupei României, dintre Universitatea Cluj și Sepsi OSK se va disputa astăzi, de la 20:30, pe stadionul din Sibiu.

Comenteaza