Meciul anului în Gruia. CFR Cluj întâlnește specialista Europa League

Meciul anului în Gruia. CFR Cluj întâlnește specialista Europa League
| Foto: facebook.com/sevillafc

Campioana României se va afla joi față în față cu cea mai titrată echipa din cea de-a doua competiție continentală.

Începută în iulie, în Kazahstan, aventura europeană a CFR-ului a ajuns la cel mai important moment. “Feroviarii” au reușit victorii remarcabile în grupe, împotriva lui Lazio, Rennes sau Celtic, însă acum vor da peste un adversar de un alt nivel.

În Gruia va sosi FC Sevilla, echipa clasată pe locul cinci în campionatul Spaniei. Diferența dintre cele două formații poate fi cel mai bine remarcată la nivelul valorii loturilor. Ibericii sunt evaluați la 282 milioane de euro, în timp ce clujenii valorează 31 de milioane, adică de nouă ori mai puțin.

Cei mai bine cotați jucători ai andaluzilor sunt argentinianul Lucas Ocampos. brazilianul Diego Carlos și francezul Jules Kounde, toți fiind evaluați la 25 de milioane de euro. În schimb, Billel Omrani e cel mai valoros fotbalist din lotul “feroviarilor”, cu o cotă de 3,6 milioane de euro, fiind urmat de Cristian Manea (3,2 milioane) și de Damjan Djokovic (2,2 milioane).

De ani buni, trupa din Andaluzia se află printre cele mai bune echipe din Spania și pune probleme serioase și în Europa. Începând cu 2006, Sevilla a cucerit de cinci ori trofeul Cupei UEFA / Europa League și a devenit cea mai titrată formație din istoria competiției. Pe lângă cele cinci trofee continentale, ibericii au cucerit un titlu în Spania, în 1946, dar și cinci Cupe ale Regelui, Supercupa Spaniei și Supercupa Europei.

De-a lungul timpului, Sevilla a întâlnit de șase ori echipe românești și a reușit să obțină cinci succese. Andaluzii au învins, în 2007, de patru ori FCSB, prima dată în șaisprezecimile Cupei UEFA și a doua oară în grupele Ligii Campionilor.

Trei ani mai târziu, ibericii întâlneau Unirea Urziceni, tot în grupele celei mai puternice competiții continentale, și reușeau să învingă pe propriul teren. Totuși, la returul disputat în Ghencea, formația ialomițeană cu Dan Petrescu pe bancă, Arlauskis, Bordeanu și Bilașco în teren reușea să învingă cu 1-0 și să obțină singurul succes românesc în fața Sevillei.

Avantajul campioanei României în compania spaniolilor ar putea fi reprezentat de gazonul modest din Gruia, dar și de forma slabă prin care trece formația lui Julen Lopetegui. În ultimele cinci meciuri din La Liga, andaluzii au câștigat o singură înfruntare, au suferit două înfrângeri și au remizat de alte două ori.

În plus, punctele pierdute au fost, în general, în fața unor cluburi din subsolul clasamentului. Mai mult, Sevilla a fost eliminată și din Cupa Spaniei, de către Mirandes, formație din ligile inferioare. Partida dintre CFR Cluj și Sevilla se va disputa joi, de la ora 20:00, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Comenteaza