Lobby pentru Maftei. „E un exemplu, sper să-i prelungim contractul"

Lobby pentru Maftei. „E un exemplu, sper să-i prelungim contractul
Ajuns la 34 de ani, Vasile Maftei impresionează la CFR Cluj, acesta fiind unul dintre cei mai
constanţi fotbalişti din formaţia lui Paszkany.

Umilit în vară de club, Maftei a devenit una dintre revelaţiile acestui sezon. Acesta se află în ultimele luni de contract , dar Miriuţă speră să-l aibă la dizpoziţie şi din campionatul viitor. „Se pregăteşte exemplar, e titular indiscutabil", a spus antrenorul CFR-ului.

Sosit în Gruia la finalul anului 2010, Vasile Maftei n-a avut viaţă uşoară la CFR. Situaţia fundaşului e cu atât mai specială pentru că în vară a fost exclus de la antrenamentele primei echipe. Clubul i-a transmis că poate liniştit să îşi facă bagajele, cu toate că mai avea un an de contract. Fostul căpitan al Rapidului şi-a văzut de treabă, n-a făcut scandal şi a încercat să-şi găsească o altă formaţie, dar n-a fost mulţumit de ofertele pe care le-a avut. CFR-ul l-a scos şi de pe statele de plată, nu l-a plătit câteva luni, iar jucătorul a fost nevoit să-şi suporte singur şi chiria în Cluj-Napoca. Grigoraş i-a dat şansa să joace în primul 11, iar de atunci Maftei continuă să impresioneze. Şi Vasile Miriuţă, noul tehnician din Gruia, e încântat de modul în care jucătorul tratează fiecare şedinţă de pregătire. "E primul la antrenamente, din punctul meu de vedere, el e titularul postului de fundaş dreapta. Îmi place foarte mult de el. Îl respect foarte mult, este serios, este un profesionist adevărat", a spus Miriuţă.

Maftei a fost integralist în ultimele 11 meciuri ale CFR-ului şi a fost decisiv cu Viitorul Constanţa, reuşind să egaleze în prelungirile partidei. "În zilele următoare cred că se va discuta despre prelungirea contractului său. Este un exemplu şi mi-ar plăcea să-l am în echipă şi din vară", a mai spus antrenorul "feroviarilor". Maftei e anunţat titular şi la meciul CFR-ului cu Steaua, partidă care se va juca sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

CFR ar putea începe meciul în următoarea formulă: Felgueiras, Maftei, Cadu, Piccolo, Camora- Djokovic, Pedro - Maah, Negruţ, Ammari - Chuka. "Va fi un meci foarte dificil, dar sper să bifăm prima victorie în 2014. Nu am ce să le reproşez jucătorilor după cum i-am văzut la antrenamente. Am încredere în ei şi le-am spus că vor câştiga. Ne-a lipsit concentrarea în atac, poate vom sparge gheaţa acum", a punctat Miriuţă.

Etichete
Comenteaza