Lincar explică plecarea lui Nicolae Pîrvulescu: ”Aveam așteptări mult mai mari de la el”

Lincar explică plecarea lui Nicolae Pîrvulescu: ”Aveam așteptări mult mai mari de la el”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul Universității Cluj a vorbit pe larg despre motivele care au stat în spatele transferului mijlocașului de bandă.

Deși a făcut parte din lotul “Șepcilor roșii” pentru cantonamentul din Antalya, clubul a anunțat transferul său la Concordia Chiajna la doar câteva zile după întoarcerea din Turcia. Erik Lincar, antrenorul Universității Cluj a argumentat decizia “studenților” de a renunța la Pîrvulescu.

“Anul trecut, în momentul când am renunțat la mai mulți jucători, am vorbit și cu el și i-a spus că îi voi mai oferi o șansă să văd dacă mă voi putea baza pe el. Eu cred în calitățile lui, doar că, în ultimii ani, eficiența lui nu a fost la nivelul pe care și-l dorește o echipă precum Universitatea Cluj.

Dacă stăm să analizăm evoluțiile lui din perioada mea, el a jucat în 12 jocuri. În 3 l-am băgat titluar și apoi l-am scos la pauză și apare un semn de întrebare. Până la urmă, fotbalul se punctează prin pase de gol și goluri. El a avut doar o recuperare bună cu Brașov, iar Haită a reușit să marcheze.

Cum Hofman, care e născut în 2003, a dat 6 goluri, aceleași pretenții le-am avut și de la jucătorii din partea stângă, Blejdea, Tescan sau Pîrvulescu. Aveam așteptări mult mai mari de la el, la calitățile pe care le are.

“U” Cluj este un brand, există o presiune și nu mulți jucători reușesc să țină pasul cu această echipă. Clubul e în primele 8 din România. Aici stadionul e destul de mare, presiunea la fiecare joc e destul de mare.

E foarte important cum reziști la presiune. Și mentalul e important, nu doar calitățile fizice. Fotbalul se joacă și cu mintea”, a explicat tehnicianul.

Sosit în ianuarie 2019 la Cluj, Nicolae Pîrvulescu a strâns 71 de prezențe în tricoul “studenților”, reușind să marcheze de 9 ori.

Comenteaza