Juniorii de la CFR Cluj au participat la puternicul turneu de sală din Germania/Münderkingen

Clujenii vor juca cu echipele de juniorii ale unor cluburi de tradiţie din Europa.

Grupa U13(2006) însoțită de antrenorii Cosmin Văsie, Cazan Alin și Mezei János au participat în perioada 10.01-15.01. 2019 la puternicul turneu de sală din Germania/Münderkingen.

"Pe lângă competiția puternică în care am întâlnit echipe valoroase, copiii noștri au avut ocazia de a vizita Viena, respectiv stadionul Allianz Arena.

Ne-am întors acasă cu o experiență competițională mai bogată, copiii au avut ocazia să vadă la lucru echipele fanion din Germania dar și din Europa.

În încheiere vreau să mulțumesc sponsorului NTT DATA , dar în special domnului Daniel Metz, părinților care au însoțit și au încurajat copiii, să felicit organizatorii acestei competiții, în special pe D-nul Felix si Simon Schelkle,  familiilor de români care au avut grijă de echipă, s-au comportat ireproșabil cu copiii noștri, au făcut să ne simțim bine câteva zile în mediul bavarez. Hai CFR!!!", au declarat antrenorii micilor fotbalişti.

Comenteaza