Istoria se repetă. "Studenții" au condus, dar FC Voluntari a câștigat din nou pe Cluj Arena

Istoria se repetă. "Studenții" au condus, dar FC Voluntari a câștigat din nou pe Cluj Arena
| Foto: FC Universitatea Cluj

La fel ca în stagiunea precedentă, ilfovenii au câștigat pe terenul Universității Cluj, scor 2-1, în ultima etapă a turului sezonului regulat.

Încă de la fluierul de start, "studenții" au pus stăpânire pe joc și au început jocul de pase caracteristic. Oaspeții nu au opus niciun fel de rezistență și s-au mulțumit să aștepte acțiunile clujenilor. Astfel, nu a durat mult până când jucătorii Universității au reușit să deschidă scorul.

Dan Nistor l-a lansat excelent pe Ianis Stoica, cel care a plecat de la limita offisde-ului și l-a învins pe Fernandez cu un șut la colțul lung (12). Inexplicabil, imediat după gol, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au făcut pasul înapoi, iar ilfovenii nu au ezitat și au forțat egalarea. După minute bune în care pasele "studenților" nu au mai avut aceeași precizie, oaspeții au dat lovitura.

Apărarea gazdelor a fost visătoare la o minge trimisă în careu, Rață a trimis pentru Nemec, iar slovacul l-a învins pe Iliev, în ciuda efoturilor lui Chipciu de a bloca execuția (30). Nici în minutele ce au urmat, Universitatea Cluj nu a mai reușit să se ridice la nivelul din primele minute, iar la pauză scorul era egal, 1-1.

În startul actului secund, jocul a fost unul încâlcit, pe placul celor de la FC Voluntari. Mai mult, după ce prima oră de joc s-a scurs, Miron a fost mult prea ușor depășit de combinația nou-intraților Andrei și Dumiter, iar cel din urmă a înscris spre stupoarea celor prezenți pe Cluj Arena (61).

Imediat, oaspeții s-au baricadat în propriul careu și au respins fiecare balon trimis de "studenți" în apropierea porții, în ciuda faptului că au jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Carnat (67). Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au pus presiune și chiar dacă Popa a trecut milimetric pe lângă egalare (79), eforturile au părut să nu fie suficient.

Oricât au încercat clujenii să depășească barajul defensiv al ilfovenilor, apărarea celor de la FC Voluntari a rezistat și a respins minge după minge. Mai mult, la ultimele secvențe ale partidei, Dumiter a scăpat singur spre poartă, a fost faultat de Iliev, iar după consultarea VAR, centralul a dictat penalty. Bulgarul și-a răscumpărat eroarea și a parat execuția aceluiași Dumiter, așadar scorul final a fost 1-2.

Universitatea Cluj rămâne cu 19 puncte, la jumătatea sezonului regulat, însă a ratat șansa de a urca pe o poziție care asigură prezența în play-off. 

Comenteaza