Erik Lincar, mesaj pentru jucători după succesul entuziasmant din derby-ul cu Petrolul: “Trebuie să facă asta meci de meci”

Erik Lincar, mesaj pentru jucători după succesul entuziasmant din derby-ul cu Petrolul: “Trebuie să facă asta meci de meci”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Universitatea Cluj a făcut spectacol în fața liderului din Liga a 2-a, pe care l-a învins cu 3-1 și s-a apropiat la doar trei puncte de primul loc.

Deși duelul cu Petrolul se anunța a fi unul complicat, “studenții” nu le-au dat nicio șansă ploieștenilor. După o primă repriză de vis, “U” Cluj a redus din turație, însă a reușit să se impună cu 3-1 și a urcat din nou pe locul secund.

La finalul partidei, Erik Lincar a lăudat atitutindea elevilor săi din prima parte a jocului și chiar dacă nu a fost mulțumit de jocul din actul secund, tehnicianul și-a felicitat jucătorii.

“O primă repriză în care ne-am creat foarte multe ocazii. E adevărat că terenul a fost destul de greu și am depus foarte mult efort, dar nu le-am dat șanse să aibă numeroase ocazii în prima repriză.

Repriza a doua a fost începută ezitant de noi. Apoi au avut și ei momente bune, în care puteau să revină în joc, să marcheze golul doi.

E o meteahnă a fotbalului românesc, relaxarea asta. Preluarea lui Ely și iese mingea afară, dar ce să facem? Murim pe margine, albim și o să facem și infarct, că nu avem ce face.

Sunt meciuri cu tensiune, cu presiune. Felicit jucătorii, le-am zis înainte de meci că trebuie să joace ca niște campioni. Pentru mine sunt campioni! Trebuie să facă asta meci de meci”, a declarat antrenorul.

Comenteaza