Erik Lincar avertizează înaintea jocului cu Dunărea Călărași: “Fotbalul este imprevizibil și se poate întâmpla orice”

Erik Lincar avertizează înaintea jocului cu Dunărea Călărași: “Fotbalul este imprevizibil și se poate întâmpla orice”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul Universității Cluj speră că elevii săi vor intra concentrați pe teren duminică, în ciuda faptului că adversarul este unul net inferior.

În ultima rundă a sezonului regulat, “studenții” se duelează cu Dunărea Călărași, o echipă din subsolul clasamentului ce a strâns doar 7 puncte în cele 18 etape jucate. Mai mult, adversarii de duminică ai clujenilor au încasat 14 goluri în cele două partide jucate în 2022.

Cu toate acestea, Erik Lincar și-a pus jucătorii în gardă și a vorbit despre posbilitatea unui rezultat negativ în cazul în care echipa nu va fi concentrată la ora jocului.

“Avem o experiență bogată în sensul acesta, mai ales jocul cu Astra, când toată săptămâna am tot încercat să îmi trezesc jucătorii, să-i pregătesc pentru un joc dificil, de aceea nu vă așteptați să avem un meci ușor, deși rezultatele din ultimul timp pot spune că vom câștiga clar, ar și jocul de aseară ați văzut cât a fost de echilibrat la un moment dat. Fotbalul este imprevizibil și se poate întâmpla orice.

Nu mă interesează ce se întâmplă la alte echipe. Până la urmă eu am spus tot timpul că am venit la ”U” cu două obiective. În primul rând pentru a promova trebuie să intri în play-off. Noi am reușit acest prim obiectiv să îl îndeplinim.

Acum rămâne partea a doua a campionatului, în care vom juca cu cele mai bune echipe. Sunt 30 de puncte puse în joc. Îmi doresc să câștig cât mai multe și să promovez cu această echipă la Liga 1”, a spus Lincar.

Moralul e la cote maxime în lotul “Șepcilor roșii”

După două succese importante în startul anului, jucătorii Universității Cluj sunt cu moralul ridicat, însă tehnicianul “studenților” speră ca acest factor să nu fie unul dăunător în viitorul apropiat.

”Din cauză că am reușit să batem echipa de pe locul 4 și în ultima etapă pe cea de pe locul 2, credeți-mă că și astăzi la antrenament i-am făzut puțin în stratosferă pe jucătorii mei, iar eu încerc să-i readuc cu picioarele pe pământ, dar nu e un lucru ușor.

Sper eu să nu mă dezamăgească și sper ca toți jucătorii care intră cu Călărași să fie foarte serioși.Dacă ai o mentalitate pozitivă de învingător, în care îți dorești tot timpul să câștigi, să fi cel mai bun, nu ar trebui să fie greu de gestionat atmosfera”, a explicat antrenorul.

Partida dintre Universitatea Cluj și Dunărea Călărași se va disputa duminică, de la 11:30.

Comenteaza