Doliu în familia Universității Cluj. A murit Ioan Ciocan

Doliu în familia Universității Cluj. A murit Ioan Ciocan
| Foto: FC Universitatea Cluj

Un fost jucător al echipei clujene, cu peste 300 de meciuri în tricoul alb-negru, a trecut în neființă.

"De meserie fundaș central, jucătorul originar din Turda a început fotbalul la Arieșul local în 1961 și a debutat pentru echipa de seniori la doar 17 ani. După aproape un deceniu petrecut la formația din orașul natal, Ioan Ciocan a venit la Universitatea la începutul stagiunii 1978-1979, pe când echipa noastră evolua în liga secundă.

S-a impus ca titular încă din prima etapă a sezonului și a reușit primul său gol în alb și negru chiar într-un derby local, cu CFR, câștigat cu scorul de 4-1. În acel an competițional, Ciocan a mai marcat o dată, în poarta Daciei Orăștie, contribuind din plin la promovarea Universității în primul eșalon, la finalul acelei campanii.

Au urmat trei ani petrecuți pe prima scenă a fotbalului românesc, în care stopper-ul „Șepcilor roșii” a strâns mereu cel puțin 30 de prezențe pe sezon, consistența aparițiilor sale fiind mențiuntă din nou la nivel de Divizia B, acolo unde ”U” a revenit în vara anului 1982. Trei ani mai târziu, cu același Ioan Ciocan în centrul defensivei, echipa noastră a marcat reîntâlnirea cu Divizia A, unde s-a menținut până la finalul parcursului apărătorului turdean în alb și negru.

În 12 decembrie 1987, Ciocan a jucat ultimul său meci pentru ”U”, ajungând la un total de 313 apariții, adunate de-a lungul celor zece sezoane, în care a și marcat de opt ori.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!", a transmis clubul clujean.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .