Detalii despte accidentarea lui Louis Munteanu. Cât ar putea lipsi atacantul CFR-ului

Detalii despte accidentarea lui Louis Munteanu. Cât ar putea lipsi atacantul CFR-ului
| Foto: facebook.com/cfr1907

Internaționalul de tineret a acuzat probleme medicale cu puțin timp înainte de meciul contra Politehnicii Iași.

Accidentat la încâlzirea dinaintea partidei din Copou, Louis Munteanu ar fi suferit o leziune musculară, anunță președintele clubului din Gruia, Cristi Balaj. Oficialul echipei clujene susține că problema medicală a fost cauzată de starea terenului, iar atacantul urmează să facă noi investigații.

Așadar, se pare că golgheterul Superligii va rata următoarele două partide ale echipei sale, cu Petrolul Ploiești pe teren propriu și cu Sepsi OSK în deplasare.

"Are o leziune musculară minoră. Terenurile sunt cauza principală. Și la Cluj, în toată această perioadă, am suferit din ceea ce înseamnă calitatea suprafețelor de antrenament. Încarci, încarci, încarci și apare o oarecare tensiune la nivel muscular.

La Iași, la ultimul șut de la încălzire, a simțit ceva la gambă și s-a luat decizia să fie protejat pentru a nu mări leziunea musculară. E programat la un RMN și vom vedea. Cred că recuperarea va fi rapidă, dar contează și localizarea leziunii.

Este o leziune musculară, o ruptură musculară. Noi sperăm să fie de gradul 1, ca recuperarea să fie cât mai rapidă. Depinde foarte mult ce va spune RMN-ul. După ce vom avea rezultatul, vom vedea. Rămâne de văzut.

Nu vreau să mă hazardez. El e și tânăr. Nu prea a avut accidentări. Și Mariana tratează doar anumite accidentări. Ea tratează doar anumite tipuri de accidentări. Uneori nu poate să intervină", a declarat Balaj, conform Fanatik.

Comenteaza