Conflict între Alibec și Dan Petrescu. Atacantul a plecat de pe bancă în timpul meciului împotriva Academicii Clinceni

Conflict între Alibec și Dan Petrescu. Atacantul a plecat de pe bancă în timpul meciului împotriva Academicii Clinceni
| Foto: facebook.com/cfr1907

Internaționalul român este nemulțumit de faptul că primește din ce în ce mai puține minute în mandatul lui Dan Petrescu.

CFR Cluj a avut parte de o misiune facilă în runda cu numărul 17 din sezonul regulat, reușind să învingă cu 2-0 Academica Clinceni. Dan Petrescu a odihnit o parte dintre titulari și a oferit minute mai multor jucători ce au evoluat mai puțin în actuala stagiune.

Totuși, printre cei care nu au jucat împotriva ultimei clasate se numără și Denis Alibec. Potrivit Prosport, atacantul avut o discuție aprinsă cu antrenorul înaintea partidei și a cerut să fie folosit în mai multe meciuri.

Cu toate acestea, Alibec nu a fost introdus în teren, iar în minutul 70 al partidei a părăsit banca de rezerve a “feroviarilor”, gest care i-a surprins pe cei aflați în zonă. În ciuda mărturiilor celor prezenți, internaționalul român susține că plecarea sa a fost cauzată de o nevoie fiziologică.

“Am avut nevoie să mă duc la toaletă. Nu am avut nicio problemă de alt gen. Nu am plecat de la stadion direct, am așteptat să se termine meciul. Am fost la toaletă și apoi am revenit la gard acolo lângă bancă. Nu a fost nimic”, a spus jucătorul campioanei.

Împrumutat la începutul sezonului de la Kayserispor, Denis Alibec a evoluat în 17 partide în toate competițiile, reușind două goluri și o pasă decisivă.

loading...
Comenteaza