Conducerea campioanei, mulțumită după succesul cu Farul: “E o victorie foarte importantă. Îl felicit pe Dan Petrescu”

Conducerea campioanei, mulțumită după succesul cu Farul: “E o victorie foarte importantă. Îl felicit pe Dan Petrescu”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Unul dintre acționarii clubului din Gruia, Ștefan Gadola, s-a declarat încântat de cele trei puncte obținute de “feroviari” în compania echipei de la malul mării.

Deși CFR Cluj nu a impresionat, campioana s-a impus contra Farului Constanța și păstrează distanța față de FCSB. Acționarul Ștefan Gadola susține că s-a obișnuit deja cu stilul lui Dan Petrescu și l-a felicitat pe tehnician pentru victorie.

“E o victorie foarte importantă. Mai avem încă trei meciuri, dar îi văd motivați pe băieți. Acesta e fotbalul lui Dan Petrescu, însă a reușit să obțină trei puncte, nu mai e nimic de discutat. Îl felicit pentru punctele obținute.

Cei de la Farul au părut mai ambițioși față de ultimele meciuri și au jucat mult mai bine. Am văzut ultimele lor două meciuri și acum chiar au jucat mult mai bine. Împotriva noastră orice echipă își dorește să învingă deoarece e o performanță”, a spus Gadola pentru GSP.

Comenteaza