Concluziile lui Lincar după succesul cu Hermannstadt: “Am făcut un joc destul de consistent”

Concluziile lui Lincar după succesul cu Hermannstadt: “Am făcut un joc destul de consistent”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul “Șepcilor roșii” a vorbit la finalul întâlnirii câștigate de echipa sa, scor 2-0, în fața uneia dintre contracandidatele la promovare.

Universitatea Cluj are parte de un început perfect de an, cu două victorii împotriva unor rivale din fruntea clasamentului și niciun gol primit. Chiar dacă Erik Lincar s-a declarat mulțumtit de joc și de scor la finalul partidei cu Hermannstadt, tehnicianul își dorește ca elevii săi să rămână concentrați și pentru meciurile următoare.

”Rezultatul este foarte bun. Cred eu că în prima repriză, atâta timp cât ne-a permis și terenul, am făcut un joc destul de consistent. Am întâlnit o echipă foarte bună, solidă.

Cred, din punctul meu de vedere, că au cel mai bun lot din Liga a 2-a acum, alături de noi. Am profitat de fazele fixe și noi, în sfârșit, chiar și etapa trecută am marcat și acum am reușit să deschidem jocul. E un rezultat excelent.

Chiar vorbeam cu prietenii și spuneam că îmi doresc în primele două etape șase puncte, dar să ne ferim de ce e mai rău, etapa a treia, cu Călărașiul. Noi tot timpul am mai avut surprize neplăcute.

Sper eu, de data asta, ca băieții să fie foarte serioși, foarte concentrați ca să obținem victoria și în jocul de acasă, de duminică, de la ora 11:30, și îmi doresc foarte mult să vină lumea în număr mare la stadion.

Chiar am fost impresionat de galeria noastră, de oamenii care ne-au susținut și din tribuna I. Sperăm să-i trezim pe toți «U»-iștii care au fost într-o stare dintr-asta mai de somnolență și să le arătăm tuturor ce reprezintă «U».

E o victorie de moral. Obiectivul meu, la începutul sezonului, am spus, era să facem minimum 35 de puncte. Orice ar fi fost peste e un bonus și o șansă mai mare de a fi în situația de a promova. Dacă vom reuși să batem și Călărașiul, zic eu, avem plus șapte față de ceea ce pronosticam eu la începutul campionatului și pot să mă declar mulțumit”, a declarat antrenorul “studenților”.

Tehnicianul a vorbit și despre pressing-ul făcut de elevii săi, care a surprins echipa adversă. “Asta antrenăm până la urmă, avem și rezerve care pot să intre în orice moment și să facă același lucru. Ăsta e stilul nostru de joc și vom continua să facem astea în toate jocurile”, a explicat Lincar.

Comenteaza